Risipirea gîndurilor este un semn al mîndriei? Cel smerit are vreodată gîndurile risipite?

Cel smerit are și el gînduri risipite, după cum spune și Sfîntul Agaton: „Sînt om”. Așa și noi, sîntem oameni și gîndul ne zboară. La acest zbor contribuie foarte mult și diavolul. Diavolul are un singur gînd, extraordinar de important: să nu ne lase să ne rugăm. Întreaga lui osteneală este pentru a tăia această legătură dintre noi și Dumnezeu. Atunci e satisfăcut și atunci ne împinge în risipirea gîndurilor.
Cel smerit, care are permanent în el Duhul lui Dumnezeu, fără îndoială că, atunci cînd se simte înstrăinat de Dumnezeu, își dă seama îndată, se mustră imediat în conștiință, oriunde se află și cere de la Dumnezeu și de la Maica Domnului ajutor ca să depărteze din inima și din viața lui acest nor de gînduri. Are și el gînduri, ca orice om, dar ia repede măsuri pentru a se elibera de ele. Pe cînd, în cazul celui mîndru, asta-i pîinea lui: gînduri pătimașe, fel de fel de amintiri, fel de fel de imagini și – mai ales în viața pe care o trăim acum – filmele de la televizor, acele filme de după miezul nopții.
Smeritul se roagă să-l scape Dumnezeu de aceste risipiri, de această înstrăinare de Dumnezeu. Cel mîndru se complace în astfel de lucruri; Totuși, dacă fericirea omenească ar consta numai în această legătură trupească, nu s-ar întîmpla atîtea divorțuri în lume, atîtea despărțiri și chiar crime între tinerii care s-au căsătorit. Unde-i „fericirea” după care ai alergat toată viața, pînă la căsătorie? Unde-i ceea ce ți s-a spus în film, arătîndu-ți numai lucruri foarte plăcute și înfloritoare pe dinafară? Erau niște minciuni. Adevărata viață este atunci cînd te căsătorești, cînd ai copii, cînd te rogi, cînd îți înveți copiii să se roage, să postească și ei, să fie cuviincioși, sinceri și prietenoși cu cei din jur. De asta are nevoie lumea de astăzi, de această prietenie sinceră, de această dragoste sinceră, pe lîngă minciuna și trufia care ne copleșesc. (Din învățăturile părintelui Sofian)