Risipirea gândurilor

Cel smerit are și el gânduri risipite, după cum spune și Sfântul Agaton: ”Sunt om”. Așa și noi, suntem oameni și gândul ne zboară. La acest zbor contribuie foarte mult și diavolul. Diavolul are un singur gând, extraordinar de important: să nu ne lase să ne rugăm. Întreaga lui osteneală este pentru a tăia această legătură dintre noi și Dumnezeu. Atunci e satisfăcut și atunci ne împinge în risipirea gândurilor.
Cel smerit, care are permanent în el Duhul lui Dumnezeu, fără îndoială că, atunci când se simte înstrăinat de Dumnezeu, își dă seama îndată, se mustră imediat în conștiință, oriunde se află și cere de la Dumnezeu și de la Maica Domnului ajutor ca să depărteze din inima și din viața lui acest nor de gânduri. Are și el gânduri, ca orice om, dar ia repede măsuri pentru a se elibera de ele. Pe când, în cazul celui mândru, asta-i pâinea lui: gânduri pătimașe, fel de fel de amintiri, fel de fel de imagini și – mai ales în viața pe care o trăim acum – filmele de la televizor, acele filme de după miezul nopții. Se plâng mulți, nu numai vârstnici, dar și tinerii se revoltă împotriva acestor gânduri, împotriva acestor imagini ticăloase, păcătoase, pe care le aduce televizorul în viața lor sufletească. Nu le uită. Li se lipește de minte câte o imagine spurcată și nu mai pot scăpa de ea. Parcă a uitat-o, dar când face rugăciune, chiar când e în biserică, în centrul Sfintei Liturghii, îi vine această plăcintă – iertați-mi cuvântul -, această imagine urâtă, îl murdărește și îl spurcă pe dinăuntru.
Așa încât smeritul se roagă să-l scape Dumnezeu de aceste risipiri, de această înstrăinare de Dumnezeu. Cel mândru se complace în astfel de lucruri; sfatul este să nu se mai complacă în asemenea gânduri rușinoase.
Totuși, dacă fericirea omenească ar consta numai în această legăturile trupești, nu s-ar întâmpla atâtea divorțuri în lume, atâtea despărțiri și chiar crime între tinerii care s-au căsătorit. Unde-i ”fericirea” după care ai alergat toată viața, până la căsătorie? Unde-i ceea ce ți s-a spus în film, arătându-ți numai lucruri foarte plăcute și înfloritoare pe dinafară? Erau niște minciuni. Părintelui Sofian de la Mănăstirea Antim spunea că „adevărata viață este atunci când te căsătorești, când ai copii, când te rogi, când îți înveți copiii să se roage, să postească și ei, să fie cuviincioși, sinceri și prietenoși cu cei din jur. De asta are nevoie lumea de astăzi, de această prietenie sinceră, de această dragoste sinceră, pe lângă minciuna și trufia care ne copleșesc”.