Riscurile meseriei sau polițiștii cu față umană

Nu știu dacă v-am spus. Urăsc zilele toride. Nu îmi place căldura. Mai ales atunci când sunt forțat, prin prisma meseriei, să umblu pe drumuri. În special când traficul este înfiorător.
Ca să vedeți că nu sunt paranoic sau plin de ură nejustificată față de instituțiile statului vă spun doar atât. Edilii noștri, aleși de tot felul de cetățeni cu drept de vot, au început lucrări la carosabil în oraș în luna august. Atunci traficul se dublează. Vin cei care se întorc în țară pentru a cheltui bruma de euro câștigați cu greu.
Bun… Într-o stare de disconfort ajung la dispensar, unde beneficiez de un pic de răcoare. Am renovat clădirea. Am făcut curățenie în interior. Port chiar și halat. Sunt pe cale să respect multe standarde. Cică europene.
Câțiva pacienți mă așteptau cuminți pe hol sperând ca eu sa le rezolv anumite probleme, uneori nu numai de sănătate. În meseria asta am făcut de multe ori și pe polițistul și pe popa și pe învățătorul. Deh, riscurile meseriei.
Am început să consult calm, fără grabă – profesionist. Mă complăceam în această stare. Deodată, ușa se deschide brusc și intră o femeie. Relativ tânără, cu un copilaș de vreo doi anișori, în brațe. Capul fetiței era acoperit cu o bucată de pânză pătată din belșug cu sânge.
– Ce s-a întâmplat? – întreb ieșit complet din moleșeală.
– A mușcat-o câinele de urechiușă – îmi răspunde mama cu o voce panicată.
– Pune fetița pe pat.
Copilașul plângea. Am desfăcut tentativa de pansament și am văzut plaga. Dragii mei, urâtă treabă. Jumătate din ureche lipsea. Obrăjorul de îngeraș era sfâșiat. Imobilizez copilul cu ajutorul asistentelor, fac hemostaza, pun pansament compresiv și sun la ambulanță. Normal că nu era mașină în stație, așa că iau decizia să transport copilul de urgență la spital.
Urc în automobilul meu și plec spre Rădăuți. E cea mai apropiată Secție de Chirurgie. Din fericire am reușit să prind o venă, să las să curgă o perfuzie în care am pus și un sedativ ușor astfel încât micul pacient s-a liniștit.
Conduc cu viteză dar prudent, iar după cinsprezece minute sunt oprit de poliție. Mă dau jos nervos, plin de sânge pe halat și spun:
– Nu mă interesează radarul vostru. Am un copil în stare gravă în mașină. Sunt medic. Am sunat la ambulanță și nu au mașină în stație. Mă duc la spital.
Dragii mei, tot respectul pentru cei doi polițiști. Au trecut în fața mea, au dat drumul la sirene și m-au însoțit până la spital. Pentru acest gest nu le port pică pentru că mi-au dat amendă. Am primit procesul verbal în fața spitalului, am semnat și îndată mă duc să plătesc.
Deh, riscurile meseriei.