O tânără din Suceava, mamă a trei copii, riscă să rămână imobilizată la pat dacă nu găsește bani cu care să meargă la o clinică din Polonia, unde este programată pentru data de 17 noiembrie.
Ea are nevoie urgent de cel puțin 2.500 de euro, pentru a ajunge la clinica din orașul Katowice, pentru o nouă intervenție.
„Am făcut eforturi foarte mari să împrumutăm cei 6.900 de euro, cât a costat operația din Polonia. O fundație umanitară, căreia îi mulțumesc foarte mult, și care nu a dorit să îi dăm numele, m-a ajutat cu 2.000 de lei. Alte persoane cu suflet bun ne-au ajutat cu alți 2.000 de lei, iar restul banilor până la 6.900 de euro sunt bani împrumutați. Nu știu cum o să ne mai descurcăm”, ne-a povestit tânăra mamă, care trăiește în fiecare moment cu frica că boala ar putea să se agraveze atât de puternic încât să nu își mai poată crește cei trei copilași.
De șapte ani duce boala pe picioare
Femeia are 36 de ani și a fost diagnosticată, în urmă cu șapte ani, cu leuconevraxită. Pe înțelesul tuturor, este vorba de o scleroză multiplă, o boală care are o evoluție devastatoare.
„În prezent, starea mea a ajuns în stadiul de a merge câțiva metri cu cadrul sau cu două cârje, pe care nu pot foarte mult timp să îmi țin echilibrul. Simt amorțeală în picioare. Este foarte neplăcut. Este ca și cum aș fi încălțată tot timpul cu cizme, nu pot să îmi flectez singură piciorul stâng, am senzație de constricție a pieptului, extremitățile sunt reci ca gheața, inclusiv pe timpul nopții, chiar dacă sunt învelită. Am probleme ușoare de memorie, lapsusuri, mă îmbrac foarte greu”, ne-a povestit tânăra.
„Mi-e frică și simt nesiguranță în mers”
Cel mai greu îi este să facă treburile casnice, curățenie, spălat, hrană pentru copii. Femeia are senzația că picioarele ei au, fiecare, cel puțin câte zece kilograme. „Îmi simt picioarele grele, am spasme musculare, tremur, mi-e frică și simt nesiguranță în mers”, ne-a mai spus tânăra, care nu a dorit să-și dea numele în ziar (ne-a pus la dispoziție toate documentele) pentru a-și proteja copiii, doi dintre ei fiind școlari.
„Nu vreau să se discute la școala unde învață copiii mei despre mine, despre situația în care mă aflu. Încerc să mă feresc cât mai mult de ei, și să le explic că mama se va face bine. Solicit un ajutor financiar pentru operația din Polonia, pentru că evoluția bolii este devastatoare. Dacă nu am banii necesari să ajung la operație, va fi foarte grav. Familia mi-a fost mereu alături, dar, financiar, nu ne mai descurcăm. În toți acești ani, am încercat să ne descurcăm singuri, să nu apelăm la nimeni. Dar nu mai facem față. Fără ajutorul oamenilor, nu voi reuși să merg vreodată, să-mi cresc copiii singură.”, ne-a mai explicat tânăra.
„Boala își face de cap și situația financiară mă împiedică să merg mai departe”
Drama acestei femei pare să nu se mai termine. În toți acești ani, a încercat tot felul de tratamente din țară, care, însă, nu au avut nici un efect. Intervenția de la clinica din Polonia i-a ameliorat puțin evoluția bolii, dar dacă nu va merge în noiembrie la control și la noi investigații, tot ce a clădit se va nărui.
„Singura soluție pentru mine, ca să nu ajung imobilizată la pat, și pentru a putea să-mi duc visul până la capăt, este de a merge la această clinică din Polonia. Îmi doresc să fiu, în continuare, o soție și o mămică pe care se pot sprijini cei dragi de acasă. Copilașii mai mari sunt premianți, iar cel mic va merge, anul viitor, la școală. Întreaga familie îmi este alături, dar boala își face de cap și situația financiară mă împiedică să merg mai departe”, este strigătul disperat al acestei femei.
Cei care vor să o ajute pe această tânără mamă să-și urmeze visul, să poată să meargă din nou singură și să nu ajungă într-un scaun cu rotile, pot să sune la numărul de telefon 0742 112 389 sau doneze bani în contul deschis la Banca Română de Dezvoltare – RO27BRDE340SV34819653400.