Blocat în Aeroportul Salcea

Riscă să piardă un contract de milioane de euro, din cauza unei rezervări la avion



Un om de afaceri din Botoșani, patronul firmei care lucrează la ridicarea magazinului Galleria, de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, este hotărât să dea în judecată compania TAROM după ce, zilele trecute, din cauza unei confuzii legate de rezervarea unui bilet de avion, a pierdut o întâlnire de afaceri care îi putea aduce, susține acesta, un contract de milioane de euro. Deși și-a făcut rezervare la o agenție TAROM, ajuns la aeroport pentru a se îmbarca în avion, bărbatul a fost informat că nu figurează în baza de date cu loc rezervat. Nici încercările sale de a achita un bilet pe loc nu au fost acceptate, astfel că a pierdut cursa și întâlnirea pe care o avea.
Acesta este hotărât să dea în judecată atât compania TAROM, cât și agentul de transport de la aeroport, pe care îl acuză de incompetență și rea-voință.
Știa că are rezervare Incidentul s-a petrecut la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea. Victor Mihalachi, administrator unic la SC Victor Construct SRL Botoșani, spune că își făcuse programare la zborul de miercuri dimineață, cu o cursă TAROM Suceava – București.
„Interese deosebite pentru grupul de firme pe care le administrez, mai exact o întâlnire cu un grup de oameni de afaceri din Israel, m-au făcut să apelez, marți seară, la agenția locală TAROM din Botoșani, pentru a-mi rezerva un loc la zborul de a doua zi dimineață. Angajata de la agenție a făcut rezervare pentru mine la ora 17.25, tot prin ea primind și confirmarea telefonică cu privire la rezervarea locului”, a precizat Mihalachi.
Angajatul TAROM a refuzat orice modalitate de a-l ajuta A doua zi, după ora 5.00, acesta a ajuns la aeroportul sucevean. Aici, agentul de transport de serviciu, Dan Laurențiu, i-a comunicat că nu are rezervare, întrucât nu a achitat biletul, chiar dacă acest lucru nu i-a fost solicitat de angajata TAROM de la Botoșani.
„Trecând peste acest aspect, mai aveam o oră până la decolare și, dacă ar fi fost bună-voință, se putea găsi o soluție. La 5.20 l-am rugat pe domnul Dan Laurențiu să-mi elibereze un bilet, pentru că am o întâlnire extrem de importantă. În fața mea, a mai dat bilete la doi oameni care nu aveau rezervare, iar eu, când i-am întins cei 4,7 milioane de lei vechi, costul biletului, mi-a spus că nu mă mai poate ajuta”, spune Victor Mihalachi, care nu își explică atitudinea angajatului TAROM. Acesta susține că în avion s-ar fi urcat doar 31 de oameni, deși aeronava are 48 de locuri.
„Mă voi judeca cu ei oricât va fi nevoie” „Faptul că a eliberat două bilete unor călători înaintea mea, faptul că mai erau locuri în avion, toate astea se pot verifica ușor. Dau în judecată atât compania TAROM, cât și agentul, mă voi judeca cu ei oricât va fi nevoie. Sunt om de afaceri, am sute de angajați, dar sunt onest cu toată lumea. În schimb, acest angajat de la Suceava m-a tratat cu sictir și și-a bătut joc de mine, ceea ce nu pot accepta sub nici o formă”, este revoltat patronul de la SC Victor Construct SRL Botoșani.
Acesta nu-și poate explica atitudinea angajatului de la Suceava, mai ales că nu a avut nici un conflict în prealabil cu acesta și nici nu-l cunoaște.
Mihalachi spune că este client fidel al TAROM, numai în acest an a efectuând curse în țară și străinătate, pentru care a achitat în jur de 60.000 de lei.
În plângerea pe care acesta a înaintat-o deja către președintele TAROM, el arată că agentul, dându-și probabil seama de greșeala pe care a făcut-o, nu mai recunoaște că Victor Mihalachi a fost prezent miercuri dimineață la aeroport.
Negocieri de milioane de euro, amânate Mihalachi susține că, înainte de toate, pierderea cursei TAROM i-a adus grave prejudicii în afaceri. Întâlnirea din Capitală cu oamenii de afaceri din Israel avea drept scop negocierea unui contract de câteva milioane de euro, care viza angajarea în ridicarea unui magazin gigant, într-un alt oraș al țării.
Acesta a precizat că speră să obțină o altă întâlnire, însă este convins că a pornit cu stângul în negocierile cu ei, mai ales că puțini oameni care trăiesc într-o lume civilizată ar putea concepe că s-ar putea petrece un astfel de episod.
Răspunsul TAROM Ieri, în jurul orei 13.30, am înaintat o cerere către purtătorul de cuvânt al TAROM, în care prezentam reclamația omului de afaceri și ceream un punct de vedere oficial cu privire la acest aspect. Deși am așteptat un răspuns până la 17.30, reprezentantul companiei, Mădălin Tudor, ne-a declarat că nu poate prezenta detalii despre caz, fiind nevoie de cercetări de mai lungă durată.
„Urmare a solicitării dumneavoastră, vă comunicăm faptul că din cauza timpului extrem de scurt (circa 4 ore) care s-a scurs de la solicitarea dumneavoastră nu am putut să întreprindem o documentare amănunțită cu privire la situația pe care o prezintă domnul Victor Mihalachi.
Faptul ca domnul Mihalachi este un pasager frecvent al nostru ne obligă să tratăm cu maximum de seriozitate cazul respectiv, cu atât mai mult cu cât astfel de aspecte, dacă se vor dovedi a fi întemeiate, nu pot aduce decât un prejudiciu imaginii companiei noastre. Sperăm ca în curând să revenim cu detalii”, a fost poziția purtătorului de cuvânt al TAROM.



Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu ambasadorul Franței în România, E.S. Nicolas Warnery

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu ambasadorul Franței în România, E.S. Nicolas Warnery
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu ambasadorul Franței în România, E.S. Nicolas Warnery