Riscul de producere a avalanșelor este ridicat în masivele Călimani, Bistriței, Suhard și Giumalău, iar salvamontiștii îi avertizează pe iubitorii muntelui să dea dovadă de prudență. Potrivit celor de la Serviciul Salvamont Suceava, în acest moment stratul de zăpadă în zona montană este de circa 70 – 80 cm, iar în zonele unde vântul a viscolit zăpada, de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge până la 2,5 m.
„Menționăm că în urma fluctuațiilor de temperatură din ultimele zile, există risc de avalanșă, iar cei care practică schi tură/free ride în Călimani, Bistriței, Suhard și Giumalău trebuie să fie dotați cu DVA, lopată și sondă și să facă un studiu al stratului de zăpadă”, sună atenționarea celor de la Salvamont Suceava.
Din cauza riscului mare de avalanșă nu sunt recomandate mai multe trasee. Astfel, în Călimani nu sunt indicate următoarele trasee:
-traseul marcat cu cerc roșu, între Șaua Negoiu și Poiana Izvoarele;
-traseul marcat cu cerc albastru, între Gura Haiti și vf. Călimaniul Cerbului;
-traseul marcat cu triunghi albastru, între exploatare și Șaua Nicovala – indicat a se urma drumul de acces spre Halda Ilvei și apoi Șaua Nicovala pe schi de tură sau rachete de zăpadă;
-traseul marcat cu cruce roșie – Poiana Izvoarelor – Coada Pietrosului.
În masivul Rarău trebuie evitat traseul marcat cu cruce albastră – circuit Pietrele Doamnei sau spre vf. Rarău. De asemenea, în masivul Giumalău trebuie evitat traseul marcat cu cruce roșie, între Polița Caprelor și Cabana Giumalău.
Salvamontiștii mai recomandă evitarea mersului pe curbele de nivel, indiferent dacă este traseu marcat sau nemarcat, deoarece este pericol major de a declanșa o avalanșă.
Pentru ceilalți turiști care merg pe munte în drumeție, recomandările sunt următoarele:
– să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitații etc.) și să nu se hazardeze pe munte, fie pe jos, fie cu mijloace auto;
– să fie echipați corespunzător, astfel: ghete iarnă, parazăpezi, jachetă de vânt, polar, rucsac, căciulă, apă, dulciuri, ochelari etc.
– să ia numerele de telefon ale serviciului salvamont și totodată să se intereseze dacă traseul ce urmează să fie abordat este deschis;
– să nu se aventureze pe anumite trasee mai dificile, de regulă pe cele de creastă, în condiții meteo nefavorabile;
– în cazul în care se consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont, pentru informații sau pentru intervenții în timp optim, pentru a se evita situații neplăcute, uneori critice.
În ceea ce privește accesul auto, acesta se poate realiza pe Transrarău spre vf. Rarău, sau până la Sihăstria Rarău din Câmpulung Moldovenesc, iar mai apoi pe jos circa două ore.
Pentru informații și recomandări privind zona montană, turiștii sunt rugați să sune la 0745/313052 și 0725826668 (0salvamont), iar pentru cazurile ce implică acțiunea comună a mai multor servicii de urgență la numărul unic 112.