Vremea caldă și umedă favorizează persistența și circulația țânțarilor, insecte prin a căror înțepătură se transmite un virus care provoacă meningită, ce poate evolua cu forme grave, până la deces. Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Liliana Grădinaru, avertizează că perioada iunie-noiembrie este considerată una cu „risc crescut pentru infectarea cu virusul West Nile”, care este transmis prin înțepătură de țânțar. În acest an, în județul Suceava nu s-a înregistrat încă vreun caz de infecție cu virus West Nile, dar anul trecut au fost șase cazuri, din care două decese. O femeie în vârstă de 81 de ani„ din Dumbrăveni, a murit în luna august și un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Suceava, a murit la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, în urma infecției cu virusul West Nile.
În această perioadă, toate cazurile de meningită înregistrate la pacienți care au vârsta de 15 ani și peste această vârstă se anunță la DSP, de către secțiile de boli infecțioase ale spitalelor, iar de la pacienții respectivi se prelevează probe care se trimit pentru analiză la Institutului Cantacuzino din București.
În acest an, până acum s-a recoltat o singură probă de la un pacient suspect de infecția cu virus West Nile.
Pe lângă măsurile de dezinsecție luate de autorități pentru spațiile exterioare, specialiștii recomandă ca fiecare să-și protejeze de țânțari locuința și propria persoană și familie. Directorul DSP Suceava atenționează populația că larvele de țânțari se găsesc în apa acumulată în subsolurile blocurilor; în apa care nu se scurge din canalizarea înfundată; în bălțile care se formează din apa care curge din conductele sparte și din alte instalații neîntreținute, în apropierea locuințelor; în apa de ploaie păstrată în butoaie/vase în curte; în apa acumulată în recipiente vechi aruncate la întâmplare în preajma locuințelor (cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării etc.); în apa din gropile și șanțurile de pe șantiere sau din locuri unde s-a lucrat la instalații.
Țânțarii adulți zboară în preajma locuințelor, mai ales dimineața devreme sau în amurg, căutând posibilitatea de a se hrăni. Pentru a se hrăni cu sânge, țânțarii intră în locuințe prin ferestrele lăsate deschise, prin casa scărilor, prin orificiile de aerisire, unde pot rămâne peste noapte. În timpul zilei se adăpostesc în locuințe, subsoluri, poduri, cotețe, grajduri, magazii, frunzișul copacilor.
Măsuri de protecție împotriva țânțarilor
Înmulțirea țânțarilor poate fi împiedicată prin evacuarea apei din subsoluri; prin repararea instalațiilor de apă și canalizare din subsoluri și din apropierea locuințelor; prin renunțarea la păstrarea apei în butoaie în curte sau prin protejarea acestora de accesul țânțarilor acoperindu-le bine cu capace potrivite; prin evitarea aruncării la întâmplare a obiectelor în care apa poate stagna; prin îndepărtarea permanentă a gunoaielor menajere în care se adăpostesc țânțarii.
Directorul DSP recomandă populației să evite expunerea la țânțari și să se protejeze cu îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă prin utilizarea substanțelor insecticide în locuință/în jurul locuinței și/sau prin amplasarea unor plase de protecție la ferestre, să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriei și să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.
La acțiunile de combatere a țânțarilor trebuie să se utilizeze substanțe chimice active pentru țânțarii din specia Aedes albopictus (țânțarul tigru asiatic), detectat în România în anul 2012, în București, și de atunci identificat în fiecare vară. Potrivit site-ului Institutului Cantacuzino, țânțarul tigru asiatic este adaptat mediului urban, înțeapă de regulă afară, în timpul zilei, la umbră, și nu intră în locuințe decât arareori. Zboară în general jos și ”atacă” la nivelul picioarelor, iar înțepătura este foarte pruriginoasă (cu ”mâncărime” intensă).
Subliniem că principala cale de transmitere a infecției cu West Nile este înțepătura de țânțar. Perioada de incubație la om este între 3 și 15 zile și cele mai multe dintre cazuri evoluează fără simptome. La aproximativ 20% dintre oameni principalele simptome sunt asemănătoare gripei, bolnavii prezentând dureri de cap, stare de rău, febră și vărsături. La 1% dintre cazuri pot apărea și simptome neurologice, precum meningita sau meningoencefalita.
Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava monitorizează cazurile depistate de infecție cu virus West Nile, conform Metodologiei Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.