Rio sau Vica?

Acum, că s-a încheiat o primă etapă din bătălia pentru World Cup, s-ar cuveni să ne concentrăm pe următoarea, cea în care exact ca în western-uri, cei doi rămași în viață până la scena finală scot pistoalele, trag, unul cade mort iar celălalt ia avionul de Rio! Problema e la armament și muniție, plus competența trăgătorului: poți să ai pistoale cu patul de fildeș, dar dacă glonțul are pulberea udă, rămâne acolo, nu pleacă. Iar dacă trăgătorul e mahmur și-i tremură mâinile ori are vreun defect de vedere, degeaba are tata pistoalelor și gloanțe de platină, că, pardon, cade cu nasu-n iarbă. Hai că am zburdat deja prea mult pe pista asta, așa că să trecem la treabă: barajul cu cine-o fi este care pe care. Nu e unul dintr-o grupă în care joci de 10 ori cu 5 adversari. Este doar tur-retur și gata. Ca să te califici, pe ansamblu trebuie să fii mai bun. Adică, vorba clasicilor, să înscrii cu un gol mai mult decât adversarul. Oricum să înscrii. Poate fi și unul singur, condiția fiind ca adversarul să nu poată nici atât. Dacă luăm în calcul varianta asta, cu 1-0 în 180 de minute, atunci e de înțeles de ce mai toți își doresc ca adversar Grecia. La cât de închis jucăm și noi, și ei, n-ar fi deloc de mirare să se ajungă la un astfel de final, 1-0 după două meciuri. Șansa de a da peste Grecia este, matematic vorbind, de numai 25%. Cu celelalte 75% e o problemă: toate sunt ofensive, toate știu să dea goluri, deci oricăreia din ele trebuie să-i înscrii de vreo 2, 3, „n” ori. Și neapărat cu 1 mai mult, dacă vrei calificare. Oare cine de la noi ar putea asigura plusul ăsta? Marica? Da, cu siguranță. Și mai cine? Torje? Hă, hă. Gigel, Dodel, Mățel? Tot hă, hă. Adică ar putea , nu zic nu, oricare din ei, bașca Maxim ori Bourceanu, numai că pur întâmplător. Eu mai cunosc un singur fotbalist român în viață capabil să rezolve problema asta. Se numește Adrian Mutu. Dacă nici acum nu-l convoacă, înseamnă că pentru Pițurcă mai importantă decât prezența la Rio a fost, totuși, Vica.