Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați



Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu
Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat, luni, în cadrul ședinței de Consiliu Local, că Primăria Suceava a preluat de la Direcția Silvică dosarele referitoare la împroprietăririle făcute în Parcul Șipote, după 1990. Declarația primarului a venit în contextul prezentării proiectului de amenajare a acestei păduri-parc, care se poate face doar pe suprafața care a rămas a statului și a trecut în proprietatea și administrarea primăriei. „N-o lăsăm în voia sorții [problema parcelelor trecute în proprietate privată]. Am preluat dosarele de la Direcția Silvică și vom lupta să intrăm în proprietatea acestor parcele”, a afirmat primarul Vasile Rîmbu.

Așa cum cotidianul „Monitorul de Suceava” a arătat de-a lungul timpului, în Parcul Șipote peste 8.000 mp de teren au fost obținuți de circa 10 persoane, fiind eliberate în jur de 16 titluri de proprietate. Parcelele pentru care le-au fost eliberate titlurile sunt între 3.200 mp și puțin peste 100 mp și toate titlurile sunt pentru teren agricol, pe suprafețe care în documentele din evidențele Direcției Silvice Suceava apar a fi ca teren cu vegetație forestieră.
Terenurile respective au intrat în proprietatea și administrarea statului, prin Direcția Silvică, pentru consolidare, în 1975, 1983 și 1985 și după acte acolo ar fi trebuit să se afle și la momentul în care Parcul Șipote a trecut la Primăria Suceava. Au fost, însă, trecute în proprietate privată după 1990 și în jurul lor a început scandalul prin 2009, după ce opinia publică, dar și Direcția Silvică au aflat din presă că aici un investitor a cumpărat teren și vrea să ridice blocuri.

Cotidianul nostru a documentat în mai multe rânduri problema proprietăților private din Parcul Șipote și a descoperit că, potrivit arhivei institutului de proiectări IPTANA din București, în 1973 s-a realizat o rețea de canale și de drenuri pentru a se asigura stabilitatea versantului de est al orașului. Asta înseamnă că în zonă nu se poate construi, pe de o parte pentru că în subteran sunt drenuri și canale, iar pe de altă parte pentru că distrugerea acestora ar însemna activarea alunecării versantului de est, eventual transformarea zonei centrale într-o mlaștină.
Memoriul justificativ pentru consolidarea versantului de est al orașului, efectuat în 1973 de IPTANA București pentru Consiliul Popular Municipal Suceava, și hărțile aferente arată că toată zona e înțesată de canale, drenuri și chesoane care asigură colectarea și evacuarea surplusului de apă și fac ca versantul de est, al Cetății, să fie relativ stabil.
În anul 1960, municipiul Suceava s-a confruntat cu alunecări masive de teren, îndeosebi în zona Cetății. Din cauza alunecării versantului de est, casele din zona Șipote au avut de suferit, astfel că autoritățile de atunci au decis că versantul trebuie consolidat. În 1971 au comandat institutului bucureștean un studiu, cu un proiect de stabilizare și în baza acestuia s-a făcut exproprierea cu despăgubiri a celor care locuiau în zonă. O componentă de stabilizare a versantului a fost și împădurirea, așa că, în timp, la Șipote a apărut o zonă de vegetație forestieră.
După 1990, câțiva oameni de afaceri au apreciat că zona are potențial pentru dezvoltarea unui cartier rezidențial și au făcut imposibilul pentru a deveni proprietari.
Abia când Monitorul de Suceava a sesizat, în 2009, că un investitor orientat se apucă să construiască blocuri în parc, autoritățile au început să înțeleagă faptul că acest lucru ar putea însemna un pericol nu numai pentru cei care s-ar muta în astfel de locuințe, ci pentru stabilitatea întregii zone. Sutele de mii de euro cu care s-au plătit parcele din Parcul Șipote s-au dus, la propriu, în fântâni.

  • Sub Șipote există o adevărată plasă de drenuri care asigură stabilitatea versantului de est

Proiectul elaborat în 1973 tratează o parte din lucrările de consolidare aferente canalului colector, respectiv porțiunea dintre str. Cetății și str. Grădinilor, precum și lucrările de amenajare a versantului amonte în zona Cetate, cu realizarea unei contrabanchete deasupra canalului colector, atât în zona W. Roll, cât și în zona Cetate, astfel încât să fie asigurată stabilitatea acestui versant.
Din studiul geotehnic reiese că adâncimea pe care masivul de pământ alunecă este de circa 6-7 metri. Ca soluție de consolidare s-a optat pentru drenuri ranfort la o adâncime de 8-10 m, cu lungime de 50 m, intercalate între lucrări de drenaj aflate la o distanță de 27-30 m, ranforți intermediari de susținere, la distanță de 13,50 sau 19 m între ei, drenuri de asanare forate orizontal din căminele terminale și contrabanchetă în zona canalului colector. „Drenurile ranfort se vor executa din zidărie de piatră brută și filtre de balast cu o lățime totală de 1,60 m”, se arată în memoriu.
Toată rețeaua de drenuri este descrisă cu precizie, la fel ca și condițiile care trebuie respectate obligatoriu la execuție. De exemplu, se impune ca săpăturile să fie executate numai la adăpostul sprijinirilor, a căror stare se va supraveghea în permanență, drenurile se execută numai din aval spre amonte pe maximum trei tronsoane odată, betoanele se toarnă aderent de pereții săpăturilor și se vor vibra, pământul rezultat din săpăturile de la drenuri și ranforți se va depozita provizoriu de o parte și de alta în aval, urmând a fi înglobat apoi în umplutura contrabanchetei, în zona de canal aferentă.
Se mai precizează că „nu se vor face depozite concentrate de materiale de construcții, acestea se vor depune de o parte și de alta a drenurilor imediat înainte de punerea lor în operă; nivelările se vor executa pe porțiuni astfel încât să se realizeze o scurgere organizată a apelor de suprafață către șanțurile de colectare și evacuare, fără a se crea zone de stagnare a apelor de suprafață și cu menținerea pe cât posibil a vegetației existente și a reliefului care să permită scurgerea naturală a acestor ape”.

  • Rețeaua de canale și drenuri asigură și colectarea apelor subterane din zona centrală

Totodată, s-a cerut Consiliului Municipal să desființeze canalul colector de pe str. Luca Arbore, între str. Ștefăniță Vodă și Mirăuți, și cel de pe porțiunea dintre str. V.I. Lenin și W. Roll înainte de definitivarea lucrărilor, deoarece aceste canalizări erau considerate principala cauză a pierderii stabilității versantului pe zona respectivă. Valoarea lucrărilor a fost estimată, la acea vreme, la aproape 6 milioane de lei.
Din acest memoriu justificativ reiese că lucrările de drenaj din Parcul Șipote sunt de importanță majoră pentru toată zona centrală a Sucevei și pentru Cetatea de Scaun, deci o investiție despre care nu se poate spune că s-ar amortiza vreodată.
Distrugerea sistemului de canale subterane ar putea transforma toată zona centrală a orașului într-o mlaștină sau ar putea face ca terenul s-o ia la vale.
Cum nici studiile, nici memoriul și nici hărțile cu rețeaua de canale subterane nu au fost niciodată secrete, este extrem de greu de înțeles cum autoritățile postdecembriste au eliberat cu atâta ușurință titluri de proprietate și au luat în calcul posibilitatea de a se construi în această zonă.

  • Comisiile de fond funciar, responsabile și că n-au informat „proprietarii” că dau bani degeaba pe terenuri

La momentul izbucnirii scandalului cu terenurile private din parc, Prefectura a afirmat că vinovați de situație au fost funcționarii de la Fond funciar din Primăria Suceava. Primăria a răspuns atunci că nu are nici o implicare deoarece validarea s-a făcut la Comisia județeană de fond funciar. Parcelele pentru care au fost eliberate titluri de proprietate pentru persoane private sunt între 3.200 mp și puțin peste 100 mp și toate titlurile sunt pentru teren agricol, deși terenul era cu vegetație forestieră.
O parte dintre titluri au fost eliberate în aceeași zi, 5 iulie 2004. În noiembrie 2004, una dintre proprietare și-a vândut parcela cu 550 de euro, iar cealaltă a vândut cu 2.200 de euro. Actele oficiale au fost făcute în 2005. Cel care a cumpărat a vândut, la rândul lui, în aprilie 2007, unei firme din Dumbrăveni, cu un preț în acte de 190.000 de euro.
Prefectura și Direcția Silvică Suceava au solicitat în instanță anularea titlurilor pentru parcelele de la Șipote deoarece au fost obținute cu încălcarea legii, dar potrivit informațiilor noastre nici un titlu nu a fost anulat.

  • În parc se pot ridica doar construcții ușoare, cu materiale ecologice

În 2020, Parcul Șipote a trecut în proprietatea Primăriei Suceava. Este vorba despre o suprafață de 43 de hectare de teren, pe care, conform legii, se pot face doar construcții ușoare și amenajări pe 10% din suprafață, adică 4,3 hectare. Sunt strict interzise dezvoltările imobiliare, construcții din beton, precum și schimbarea destinației terenurilor. Planurile de amenajare a zonei de agrement Șipote includ alei cu bănci și coșuri de gunoi, piste de biciclete, sistem de iluminat modern, un foișor cu puncte de belvedere, un amfiteatru construit din lemn, un loc de joacă pentru copii și terase sezoniere.



Recomandări

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote

Tratament împotriva țânțarilor, joi seara, în Parcul Șipote, în zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei

Tratament împotriva țânțarilor, miercuri seara, în Parcul Șipote, zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei
Tratament împotriva țânțarilor, miercuri seara, în Parcul Șipote, zonele de agrement Tătărași și Lunca Sucevei