Recomandare

Rîmbu face apel la cei internați cu suspiciune de coronavirus, „să-și adapteze pretențiile la scopul pentru care se află în spital”

Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava Vasile Rîmbu
Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava Vasile Rîmbu

Managerul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, le recomandă persoanelor izolate la secția Boli infecțioase a unității medicale, cu suspiciune de infectare cu coronavirus, să dea dovadă de răbdare și să coopereze cu personalul medical până primesc rezultatele testelor.
Totodată, Rîmbu face apel la aceste persoane, marea majoritate revenite recent din Italia, „să-și adapteze pretențiile la scopul pentru care se află în spital”. Managerul Spitalului de Urgență Suceava a arătat că unii dintre cei izolați „au pretenții exagerate” de servicii, pe care consideră ei că ar trebui să le ofere instituția medicală. „Ei stau acolo până la primirea rezultatelor la testarea pentru coronavirus. După ce li se clarifică situația din acest punct de vedere, pot să-și trateze alte afecțiuni de care până acum au uitat, urmând calea firească pentru asta”, a precizat Vasile Rîmbu, menționând că persoanele izolate cu suspiciune de coronavirus beneficiază de condiții normale de spital.
„Personalul secției este foarte dedicat, șefa secției Boli infecțioase face gărzi din două în două zile, iar cei internați care așteaptă rezultatul testelor trebuie să aibă răbdare ca acesta să ne fie comunicat de la Iași”, a mai spus managerul Vasile Rîmbu.
Pe de altă parte, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că toate spitalele din județ care au secții de boli infecțioase au fost notificate să desemneze medici infecționiști pentru a se putea asigura permanența la Spitalul de Urgență Suceava.

Recomandări

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava