Rihanna, plătită cu 30.000 de lire sterline pentru a fi prezentă timp de o oră într-un club



Cântăreața Rihanna a fost plătită cu 30.000 de lire sterline (43.750 de dolari) doar pentru a fi prezentă, timp de o oră, în clubul Bamboo din Liverpool, la sfârșitul săptămânii trecute, informează dailymail.co.uk.
După concertul pe care l-a susținut la Echo Arena din Liverpool, cântăreața în vârstă de 22 de ani s-a îndreptat către clubul de lux Bamboo din localitate, unde a petrecut exact o oră, după care s-a întors la Londra.
Potrivit presei britanice, Rihanna a primit din partea patronilor clubului suma de 30.000 de lire sterline doar pentru a fi prezentă în Bamboo Club timp de o oră.
Rihanna nu este prima vedetă din Statele Unite ale Americii care a primit o sumă importantă pentru a fi prezentă în acel club din Liverpool. În martie, rapperul 50 Cent a participat la inaugurarea clubului, iar tabloidul britanic Daily Mirror susține că artistul a primit din partea patronilor suma de 50.000 de lire sterline (73.000 de dolari).
Fanii muzicianului american, prezenți la inaugurare, sperau ca acesta să interpreteze câteva dintre hiturile sale, însă 50 Cent s-a mulțumit să salute mulțimea, după care s-a retras într-un separeu împreună cu câțiva prieteni, unde au consumat multă șampanie.
Rihanna și-a început turneul în Marea Britanie vineri, printr-un concert susținut la Birmingham.
Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa „S.O.S.”, la mai puțin de un an după lansarea albumului. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Cel mai recent album al artistei este „Rated R” și a fost lansat în noiembrie 2009.