Rihanna își lansează propriul parfum, numit „Reb’l Fleur”, care va fi promovat printr-o campanie de publicitate în care cântăreața apare în ipostaze seducătoare, informează dailymail.co.uk.
Foarte puțini oameni pot cânta ca Rihanna, dar cel puțin acum ei pot mirosi precum ea.
Rihanna își va lansat propriul parfum, „Reb’l Fleur”, promovat prin mai multe imagini seducătoare. Într-una dintre aceste imagini ale campaniei de promovare a parfumului, artista în vârstă de 22 de ani apare învelită în mătase roz și ținând în mână un trandafir roz.
Vorbind despre sursa ei de inspirație pentru numele parfumului, „Reb’l Fleur”, Rihanna a declarat pentru revista People: „Bunica mea din Barbados obișnuia să-mi spună că sunt floarea ei rebelă”.
Cântăreața a adăugat că a fost foarte dificil să găsească compoziția potrivită pentru parfumul său.
„De-a lungul anilor, am combinat arome diferite pentru a obține ceva care să mă reprezinte”, a recunoscut Rihanna. „Dar am vrut ceva care să transmită „’Rihanna a fost aici””, a spus ea, adăugând: „Ceva delicios și special, o aromă cu aluzii subtile care persistă și lasă o amintire sexy”.
Noul parfum va fi disponibil în magazine la începutul lunii februarie, în apropierea sărbătorii de Sfântul Valentin. Prețul unei sticle cu pafumul Rihannei va fi de 49 de dolari.
Rihanna și-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa „S.O.S.”, la mai puțin de un an după lansarea albumului. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Înainte de „Loud”, lansat anul trecut, cântăreața a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009.