Ministrul Tineretului, Monica Ridzi, a anunțat, miercuri, la audierile din comisia parlamentară de anchetă, că așteaptă ca auditul intern solicitat pentru acțiunile de Ziua Tineretului să fie finalizat joi și va fi prezentat, transparent, pe site-ul ministerului și în conferință de presă.
Ministrul Tineretului și Sportului a declarat că nu a știut despre faptul că cele două firme implicate în desfășurarea acțiunilor din 2 mai au același sediu social și aproape același acționariat și nici nu a fost informată de acest lucru de către subordonații din instituție.
„Vă rog să verificați documentele pe care le-ați primit de la cele două firme, semnate fiecare de alt administrator. (..) Nu aveau cum să își dea semna că este același sediu social”, a spus Ridzi, despre faptul că directorii MTS care s-au ocupat de eveniment nu și-au dat seama că cele două firme, Artisan și Mark, au același sediu social și același acționariat.
Deputatul PSD Aura Vasile a spus că, pe invitațiile de participare pentru cele două firme, au existat la dosar certificate constatatoare de la Registrul Comerțului, iar membrilor comisiei de anchetă le-a atras atenția faptul că, pe acte, acolo unde trebuia să scrie și numele, apar doar o semnătură și o ștampilă, care seamnă foarte mult cu cea din cealaltă ofertă.
Monica Iacob Ridzi a precizat că nu a avut cunoștință de aceste aspecte, iar directorul de achiziții care i-a propus această selecție de oferte a plecat din instituțiue.
„Nu vreau să spun că a fost făcut cu intenție, aștept răspunsul auditului, sper să fie gata mâine (joi – n.r.). Am dat timp scurt în minister să facă auditul, dar, pentru că oamenii de la care trebuia să aflăm răspunsuri au fost în această perioadă fie la DNA, fie la audieri, sper să avem mâine rezultatul și să vedem dacă au fost defecțiuni”, a spus Ridzi.
Ea a precizat că rezultatul auditului va fi pus și pe site-ul instituției și va fi prezentat în conferință de presă, pentru a da dovadă de transparență maximă.
În plus, Monica Ridzi a precizat că a aflat amănunte despre sediul social, acționariatul celor două firme, Artisan și Mark, din Gazeta Sporturilor, și că îi mulțumește redactorului-șef al publicatiei, Cătălin Tolontan, pentru aceste dezvăluiri.
Ea a menționat că și-ar fi dat seama că există o legătură între cele două firme dacă aveau același administrator, dar aveau adminstratori diferiți.
Președintele comisiei, Alina Gorghiu, a arătat că nu este importrant administratorul și că, din documentele oficiale aflate la dosar, respectiv certificatul constatator, se arată clar că este vorba de aceiași asociați.
„Orice comisie de evaluare dintr-un minister, cu minim bun-simț și pregătire profesională, v-ar fi informat acest lucru. Ieri au spus că nu au văzut, că nu au știut nimic. Au spus că nu aveau de unde ști că o firmă a fost înființată în noiembrie 2008. Poate că au pregătire slabă”, a mai spus Gorghiu.
Ministrul Tineretului a răspuns că directorii din minister nu au înștiințat-o despre aceste aspecte. „Cu siguranță aș fi încercat să găsesc o soluție, deși mi s-a spus că nu aveam voie să îi refuz. Nu am avut cunoștință, regret că nu am știut acest lucru”, a spus ea.