Jandarmeria Română sărbătorește joi, 3 aprilie, 164 de ani de când a fost semnat actul de înființare al instituției.
Cu această ocazie, miercuri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a avut loc adunarea festivă a cadrelor unității, 8 cadre militare fiind recompensate pentru modul de îndeplinire a misiunilor și atribuțiilor de serviciu.
Șapte cadre au fost înaintate în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, astfel: un ofițer de la gradul de locotenent colonel la gradul de colonel – lt.col. Iulian Șveduneac, ofițer specialist consilier juridic; 6 subofițeri de la gradul de plutonier la gradul de plutonier major – plt. Adrian Pauliuc; plt. Paul Rumega;plt. Valentin Ungurean; plt. Florin Frățiman; plt. Ionel Pîrghie; plt. Marius Mitici. De asemenea, plt. Liviu Horga a fost recompensat cu “mulțumiri”.
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la nivelul inspectoratului se desfășoară o serie de activități specifice. Joi se va desfășura Cupa Presei la Tir în Poligonul Mihoveni. Duminică, 6 aprilie, începând cu ora 13.00, pe platoul centrului comercial Iulius Mall Suceava, detașamentul de intervenție al inspectoratului va prezenta exerciții de intervenție profesională, un moment de dresaj cu câinii de serviciu, precum și tehnica și armamentul din dotarea structurilor de intervenție din cadrul Jandarmeriei Române.
Joi, 10 aprilie, având în vedere și Programul „Școala Altfel”, la sediul inspectoratului, situat pe strada Traian Vuia nr. 7 bis, se va organiza Ziua Porților Deschise, inspectoratul urmând să primească vizita copiilor de la mai multe instituții de învățământ.