Actorul american Richard Gere, în vârstă de 57 de ani, nominalizat la premiile Oscar, a declarat în cadrul unui interviu că este conștient că nu mai este unul dintre sex symbol-urile de la Hollywood, informează thisislondon.com.
Timp de aproape 40 de ani, Richard Gere a personificat ideea de perfecțiune masculină la Hollywood. Actorul a jucat roluri de bărbați chipeși în filme precum „Yankeii”, „American Gigolo”, „Ofițer și gentleman”, „Frumușica” sau musical-ul recent premiat cu un Oscar „Chicago”.
Aflat la Roma, unde și-a lansat cel mai recent film al său, „Hoax”, în cadrul Festivalului Internațional de Film organizat în capitala Italiei, actorul a fost întrebat dacă încă se mai percepe pe sine ca acel „chipeș” al Hollywood-ului. Gere a declarat: „Am 57 de ani. Cât timp pot să mai fiu un sex symbol? Hai să fim realiști.”
Întrebat care este secretul pentru aspectul său foarte atletic, actorul a roșit și a declarat glumind: „Multă chirurgie estetică. O dată pe lună”. Devenind serios, actorul a spus că fiul lui, Homer, în vârstă de 6 ani, și soția lui, Carey, sunt cei datorită cărora își menține forma fizică.
Gere a mai spus că se simte un norocos pentru că în cei 40 de ani de carieră nu a făcut nici o pauză. În „Hoax” actorul îl încarnează pe Clifford Irving, care a devenit celebru în Statele Unite în anii ’70 după ce a inventat o biografie a miliardarului Howard Hughes. Alături de Gere, în film mai joacă și actorul britanic Alfred Molina.
Gere se află în prezent în Croația, unde a început filmările pentru producția în care joacă rolul unui jurnalist aflat pe urmele lui Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor bosniaci acuzat de genocid de Tribunalul Penal Internațional (TPI).



