Parlamentarii au votat, marți, în unanimitate, cererea premierului Emil Boc de înființare a Ministerului Afacerilor Europene, care va fi condus de Leonard Orban.
Potrivit procesului verbal citit în plenul reunit al Parlamentului de chestorul Senatului Gheorghe David, din numărul total al parlamentarilor, au fost prezenți 423 senatori și deputați, dintre care au votat 245, toți în favoarea „completării componenței și structurii Guvernului”.
„Birourile Parmanente constată că e întrunit numărul de voturi necesar completării structurii și componenței Guvernului”, a conchis Gheorghe David.
Votul a fost secret cu bile.
Opoziția a anunțat că nu va participa la vot.
Singurul reprezentant al opoziției care a participat la vot a fost deputatul PC Tudor Ciuhodaru.