Aproape 7.000 de elevi suceveni au primit vineri, 27 iunie, rezultatele evaluării naționale. Pentru unii prilej de bucurie, pentru alții motiv de lacrimi de supărare, rezultatele examenului de final de ciclu gimnazial s-au lăsat așteptate, listele cu notele evaluării fiind afișate după ora 14.00. La nivelul județului, 5.335 de elevi (78,5%) au reușit să obțină medii peste 5. Potrivit unei centralizări transmise de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, cei mai mulți dintre elevii suceveni (1.239) au medii cuprinse în intervalul 6-6,99. Totodată, 1.198 de elevi au medii cuprinse în intervalul 7-7,99, 1.151 dintre examinați au obținut medii între 5 și 5,99, 1.062 – între 8 și 8,99 și 617 – între 9 și 9,99. Totodată, rezultatele examenului au venit ca o surpriză plăcută pentru 14 absolvenți de clasa a VIII-a, care au reușit să obțină punctaj maxim – media 10. De cealaltă parte, pe 1.459 dintre examinați evaluarea națională nu i-a prins tocmai pregătiți, ținând cont că au au fost notați cu calificative sub 5. Dintre cei care au note mai mici de 5, 176 de elevi au avut medii între 2 și 2,99, 448 de absolvenți au medii între 3 și 3,99 și 792 au medii între 4 și 4,99. 43 de elevi au medii cuprinde între 1 și 1,99. La proba de matematică au fost evaluați 6.795 de elevi. Cele mai multe note s-au încadrat între 5 și 5,99 (1.321 de elevi), iar 1.217 elevi nu au reușit să obțină note peste 5. La polul opus, 162 dintre absolvenții de ciclul gimnazial au predat lucrări perfecte la matematică, fiind notați cu 10. La prima probă a evaluării naționale, cea de limba și literatura română, au fost evaluați 6.807 elevi. Cele mai multe lucrări (1.399) au fost apreciate cu note aparținând intervalului 5-5,99. 1.162 de elevi au primit note între 6 și 6,99 și 1.096 între 7 și 7,99. 35 de lucrări au fost notate cu 10. Totodată, 1.295 dintre examinați nu au reușit să ia note peste 5 la limba română, 83 dintre aceștia având calificative mai mici de 1,99.
Rezultatele evaluării naționale în județul Suceava
