Rezultate titularizare: 47,78% au note pentru posturi de titulari, 32,11% pot fi suplinitori



Peste 14.000 de candidați, respectiv 47,78% dintre cei 29.509 care au susținut concursul, ar putea ocupa un post de titular în învățământ, după ce au obținut note peste 7, iar alți 32,11% au primit note între cinci și șapte, putând ocupa un post de suplinitor, potrivit rezultatelor anunțate de MEN.
Ministerul Educației Naționale (MEN) a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, că ponderea promovaților, adică a candidaților care au obținut note peste 5, este de 79,89 la sută înainte de contestații, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor vacante/rezervate susținut în 30 iulie.
La concursul de titularizare au fost evaluate lucrările a 29.509 candidați. Dintre aceștia, 14.098 de candidați, respectiv 47,78 la sută, au obținut note între 7 și 10, putând astfel ocupa un post sau o catedră titularizabilă.
Alți 9.476 de candidați, respectiv 32,11 la sută, au obținut note între 5 și 7, aceștia neputând ocupa un post sau o catedră ca titulari, ci doar ca suplinitori.
Notă maximă au obținut 160 de candidați, cei mai mulți, respectiv 19, fiind din București.
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 a fost înregistrat în județul Cluj – 56,82, iar cel mai scăzut a fost în județul Mehedinți – 30,02.
Note sub cinci au primit 5.935 de candidați, a precizat Ministerul Educației.
Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații luni și marți, la sediile inspectoratelor școlare județene, după afișarea rezultatelor.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în 8 august.
Potrivit Ministerului Educației, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată, adică suplinire, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială în profilul postului.
La proba scrisă a concursului de titularizare din 30 iulie s-au prezentat 32.374 de candidați, adică 88,48 la sută dintre cei înscriși. Un număr de 53 de candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, iar 7,6 la sută dintre cei prezenți s-au retras din motive personale sau medicale.
Pentru concurs au fost publicate 6.074 posturi disactice sau catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 3.141 în mediul urban și 2.933 în mediul rural.
Repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în 9 și 12 august. În 14 august va avea loc repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs.