Atletism

Rezultate notabile pentru atleții suceveni la Naționalele de alergare pe șosea



Echipa CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc a devenit campioană națională de tineret la Brașov
Echipa CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc a devenit campioană națională de tineret la Brașov

Municipiul Brașov a fost gazda Campionatului Național de alergare pe șosea 5 kilometri, competiție care a adunat la start 158 de alegători. Concursul s-a numărat printre evenimentele ce comemorează împlinirea a 35 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Brașov, care a avut loc pe 15 noiembrie 1987.
Dintre atleții suceveni, o comportare foarte bună a avut Andreea Stavilă, pregătită de Silviu Casandra la CSM Suceava, care a devenit campioană a României la tineret. În această probă, medalia de argint i-a revenit câmpulungencei Antonia Bodnariuc, care a izbutit să câștige titlul național cu echipa CSM Rarăul, antrenată de Erzilia Țîmpău, din care au mai făcut parte Anca Moroșan și Bianca Gabriela Catrinar. O altă atletă din Câmpulung Moldovenesc, este vorba de Mădălina Elena Sîrbu, s-a clasat a treia în întrecerea junioarelor.
De asemenea, echipa CSM Vatra Dornei, antrenată de Cristian Prâsneac, a reușit a cucerit medalia de argint la tineret masculin, concurând în componența Dragoș Negoiță, Alexandru Prâsneac, Ștefan Ungureanu și Robert-Petru Kore.
Aceeași performanță a fost obținută și de băieții de la CSȘ Rădăuți, în concursul juniorilor. Antrenorul Bogdan Roșcăneanu s-a bazat în această cursă pe sportivii Ciprian Costîn, Marco Tărnăuceanu, Ștefan Cuciurean și Francesco Turtă.



Recomandări

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot