Sportivii antrenați de sensei Ovidiu Sfetcu s-au întors cu rezultate meritorii de la Campionatul Național de Karate Interstiluri și Parakarate, care s-a derulat pe 28 martie, în localitatea argeșeană Mioveni.
A fost o competiție extrem de importantă, la care au participat peste 710 sportivi de la 77 de cluburi din întreaga țară.
Cu nu mai puțin de 830 de probe, competiția este cotată drept cel mai puternic concurs de karate din România, de unde se face și selecția lotului național în sistemul WKF.
Clubul condus de Ovidiu Sfetcu, din care fac parte 7 sportivi, a terminat competiția pe locul 26, din cele 62 care au reușit să obțină medalii.
Raul Gabriel Ciornei a obținut titlul de campion național la kata U14, în timp ce Denisa Ranguș, Amalia Ceauși și Ștefania Răileanu au cucerit titlul de vicecampioane naționale la Kata echipe cadeți.
Din echipa suceveană au mai făcut parte Lucian Matei Struț, Vlad Ștefan Bujoreanu și Flavia Elena Gulei.
”Este un rezultat extraordinar, mai bun decât cel obținut în cursul anului 2025.
Pe această cale vreau să le mulțumesc și părinților pentru efortul depus alături de copii, care, de asemenea, primesc toate felicitările mele pentru seriozitatea la antrenamente și pentru modul cum s-au prezentat la competiție.
Nu a fost vorba doar despre competiție, ci despre caracter, respect și pasiunea pentru karate, valori care se construiesc zi de zi, an de an.
Evenimentul s-a remarcat printr-o organizare excelentă, iar sportivii, antrenorii și spectatorii au avut parte de condiții optime pentru performanță”, a arătat sensei Ovidiu Sfetcu.







