Rezultate contradictorii a două studii clinice asupra unor tratamente intensive în diabet



Specialiștii estimează că aproximativ 250 de milioane de persoane suferă de diabet. Foto: ALAMY
Specialiștii estimează că aproximativ 250 de milioane de persoane suferă de diabet. Foto: ALAMY

Două studii clinice menite să compare tratamentele intensive oferite pacieților cu diabet de tipul II au obținut rezultate opuse, unul indicând o netă reducere a riscurilor de deces, celălalt – o semnificativă creștere a acestora.
ACCORD.
Primul studiu, numit ACCORD (Action to Control Cardiovascular Risk in Diabetes), a fost efectuat în SUA și Canada cu ajutorul a peste 10.000 de pacienți. Studiul s-a încheiat în februarie, după 3,5 ani de monitorizare – cu doi ani mai devreme decât s-a prevăzut, din cauza unei creșteri importante a riscului de mortalitate înregistrat în rândul participanților.
Studiul a fost efectuat de cercetătorii de la Institutele americane de sănătate.
Pacienții care au participat la ACCORD au fost tratați cu antidiabetice prescrise în mod tradițional de medici, precum Metformin, insulină sau combinații între aceste tratamente.
ADVANCE.
Al doilea studiu, numit ADVANCE (Action in Diabetes and Vascular Disease), a fost efectuat în Australia cu ajutorul a 11.140 de pacienți cu diabet și a demonstrat, din contră, că un tratament agresiv pentru controlarea nivelului de glucoză sangvină cu Gliclazid și alte medicamente protejează bolnavii de complicațiile grave ale bolii. Riscul de maladii renale a scăzut, astfel, în medie, cu 20%.
„Rezultatele demonstrează că scăderea nivelului de glucoză din sânge la diabetici nu prezintă pericole și joacă un rol important în prevenirea complicațiilor grave”, a spus profesorul Anushka Patel, de la George Institute din Australia, coautor al studiului.
Rezultate contradictorii.
În studiul ACCORD, în schimb, 257 de persoane care au primit cel mai intensiv tratament antidiabetic au murit după, în medie, 3,5 ani, față de 203 în grupul care a primit tratamentul tradițional. Diferența în numărul de decese reprezintă o creștere a riscurilor cu 22%, deci o creștere a mortalității cardiovasculare cu 35%.
Profesorul Hertzel Gerstein, de la Universitatea MacMaster din Canada, principalul autor al studiului, a declarat că nu au reușit să descopere ce produce această creștere surprinzătoare a riscurilor de deces provocată de tratamentele intensive antidiabetice. Acest lucru este mai șocant pentru că studii anterioare au demonstrat că scăderea nivelului de zahăr din sânge contribuie la reducerea riscurilor de maladii cardiovasculare la persoanele bolnave de diabet.
Principalul autor al studiului ADVANCE, profesorul John Chalmers, de la George Institute din Australia, este de părere că „este clar că prevenirea principalelor complicații ale diabetului necesită o abordare multifactorială, care să aibă drept țintă toate riscurile ce se pot modifica”.
Studiul lui a stabilit că un control intensiv al glicemiei poate preveni maladiile renale.
Diabetul de tipul II este cea mai mare amenințare pentru sănătatea publică. Specialiștii estimează că aproximativ 250 de milioane de persoane suferă de această maladie, cifra lor putând ajunge la 380 de milioane până în 2025, din cauza obezității.