Rezoluție a PSD Olt pentru excluderea lui Chirica: Să nu uite că, acum 3 ani, căra geanta lui Nichita



PSD Olt a adoptat, miercuri, în Comitetul Executiv Județean, trei rezoluții vizând susținerea Guvernului și conducerii partidului, organizarea unui miting în acest scop și excluderea din PSD a primarului din Iași, Mihai Chirica. Și PSD Constanța s-a delimitat de declarațiile făcute Mihai Chirica, informează Mediafax.
Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, într-o conferință de presă, că membrii Comitetului Executiv Județean au solicitat o reacție a partidului față de ultimele evenimente de la nivel național – protestele antiguvernamentale și anti-PSD.
„Comitetul Executiv Județean al PSD Olt a adoptat, astăzi (miercuri – n.r.), o serie de rezoluții, în urma discuțiilor avute cu toți membrii comitetului. Cu toții spun că oamenii noștri din teritoriu – militanții, votanții noștri – își doresc să avem reacție la ceea ce se întâmplă. În ultima perioadă, trebuie să recunoaștem, că atât comunicarea, cât și reacțiile față de ceea ce se întâmplă în țară au fost foarte puține, iar câteodată au lipsit. Am adoptat trei rezoluții, care înseamnă propunerile noastre de reacție la nivel național”, a declarat Oprescu.
Social-democrații olteni spun că susțin în continuare Guvernul Grindeanu și conducerea PSD, propunând organizarea unui miting în acest sens. De asemenea, PSD Olt a propus excluderea din partid a vicepreședintelui Mihai Chirica, primarul Iașiului.



Recomandări

Prefectura Suceava a solicitat precizări suplimentare de la PSD, în vederea emiterii ordinului de încetare a mandatului viceprimarului din Rădăuți