Dacă există rezultate legitime în acest campionat, atunci victoria Timișoarei împotriva lui Dinamo este unul dintre ele. Al doilea ar fi victoria Vasluiul în Ghencea, etapa viitoare. A doua nominalizare cred că mă absolvă de vina imaginară de a mă fi contaminat cu umori suportericești. Nu mă ating nici măcar tangențial sentimentele antidinamoviste ale galeriei violete, pe care le consider preluate din inerție și autoalimentate, așa cum se întâmplă și în cazul rivalității isterice cu megieșii arădeni. Despre altceva este vorba aici. Despre niște oameni care au fost batjocoriți la capitală pentru că încercau să-și facă meseria ingrată pe care și-au ales-o, pripășindu-se apoi la echipe din provincie, teoretic un pas înapoi. Brutalitatea cu care a fost tratat Sabău la Dinamo vreau să cred că este piaza care va marca sezonul decrepit al câinilor. Falimentul manierei de conducere a lui Borcea și Turcu, via Becali brothers.
Din fericire pentru el, Sabău a găsit înțelegere la Timișoara. Sobrietatea sa, fără a fi semn de banalitate (mai toate declarațiile sale au miez!), l-a făcut pe Marian Iancu, spre surprinderea tuturor, să-l susțină aproape cu cerbicie în fața peluzărilor degrabă contestatari. Că aceștia n-au nimic în cap, în afară de sânge și încăierări, s-a putut vedea înclusiv la meciul de luni, când căutau măcelul în timp ce un stadion întreg le striga “rușine”! Aceștia erau adevărații iubitori de fotbal, nu cei sub acoperire, la propriu și la figurat. Numai orbii și cei care nu sunt orbi, dar nu pot vedea, pot ignora faptul că Sabău a indus o stare de grație într-o echipă care nu prinde podiumul valoric în ceea ce privește lotul de jucători. Și-a început cariera cu răbdare, la echipe mici, iar dacă i se va răspunde tot cu răbdare va rodi bogat.
În alt colț de București, Lăcătuș a fost dezonorat în fieful său de un căpcăun. Știa ce urma să se întâmple, dar a plecat capul ca un cetățean cu patria sub ocupație străină. A fost alungat și a revenit pentru a fi alungat din nou. S-a refugiat în Moldova, de unde a pornit resurecția. Poate că nu va reuși în bătălia următoare, dar cândva mișcarea de rezistență prin muncă va elibera și ultimele brazde.
