Puci la Uniunea scriitorilor din Chișinău: tânăra gardă (care nu mai e chiar așa de tânără…) a încercat, la Adunarea Generală din 29 octombrie, să-l dea jos pe președintele Uniunii, acad. Mihai Cimpoi. Vârf de săgeată: Arcadie Suceveanu, cel pe care Cimpoi îl păstrează de douăzeci de ani lângă el, în postura de vicepreședinte.Acuză: Arcadie ar fi fost… marginalizat. Logic vorbind, un vice ne-marginalizat n-are cum să vizeze altceva decât președinția; așadar, adjunctul îi reproșează șefului că… nu i-a cedat locul de bună voie și nesilit de nimeni! Asta după ce l-a omenit două’jde ani, asigurându-i a doua poziție în conducerea breslei! A doua acuză: Cimpoi promovează o literatură „defazată” (prima oară, critica română a aplicat eticheta poetului Grigore Vieru) și nu-i suficient de reprezentativ pentru scrisul „european” al aripii tinere basarabene. Toată tevatura nu dovedește decât că suntem români. Nimic nou sub soare: în 1930 apărea, la București, „Manifestul unei generații”, acid comentat de Mihail Sebastian într-un articol din „Cuvântul”: „de la aceste manifeste categorice, care fac praf și pulbere toate valorile „bătrâne” (nu printr-un examen critic al lor, ceea ce ar fi excelent, ci prin declarații-sentimente) este cale lungă. Băieții ăștia au pierdut noțiunea de muncă, de creație și de efort și ai crede că n-au ținut în viața lor în mâini un volum de o mie de pagini…”
Așadar, istoria se repetă. Cât despre atacul concentrat și concertat (cu sonuri dâmbovițene în strigătul de luptă) asupra bi-academicianului (membru al celui mai înalt for științific și la Chișinău, și la București) explicația cea mai simplă, directă și… hazoasă o dă Nicolae Dabija: „S-a afirmat de la tribuna adunării că Cimpoi nu mai e bun. Adevărat – Cimpoi e rău de bun ce este!” Am scris, cândva, un articol intitulat „Cimpoiul etern” referindu-mă tocmai la longevitatea întru prezidențiabilitate, încercând să-i identific resorturile și indubitabila îndreptățire. Ceea ce scriam atunci este perfect valabil și astăzi: Mihai Cimpoi rămâne de departe cea mai reprezentativă personalitate a literaturii basarabene actuale, atât prin operă, cât și prin prezența în Agora, dublată de priceperea managerială atestată din plin în deceniile de când conduce Uniunea. „Mihai Cimpoi – scrie Mihai Morăraș adresându-i-se lui Suceveanu – reprezintă acea dimensiune socială, acea autoritate morală și acel model de personalitate pentru întreaga societate basarabeană ale cărui înălțimi nu-ți va fi deloc ușor să le atingi.” Bine, se poate spune, și ce-i cu asta, pe cine interesează luptele de culise din sânul unei organizații profesionale statutar apolitică? Aici e aici.
Uniunea scriitorilor din Basarabia a fost și s-ar cuveni să rămână marele motor al redeșteptării naționale; anihilarea ei ar echivala cu o regretabilă victorie a comuniștilor rusofoni tocmai acum, în preajma alegerilor parlamentare din 28 noiembrie. Cu Grigore Vieru mort și cu Cimpoi tras pe linie moartă, Uniunea pierde masiv din importanță, incisivitate, reprezentativitate și autoritate. Probabil că asta s-a și intenționat, modul în care au decurs lucrările Adunării generale lăsând impresia unei concertări mai mult sau mai puțin discret manevrate politic. Cum, până la urmă, Suceveanu l-a devansat pe Cimpoi cu 15 voturi (!), fără însă a întruni numărul minim pretins de Regulament, Adunarea generală a fost re-programată pentru 10 decembrie. Dată până la care se vor fi desfășurat alegerile parlamentare, rezultatul lor, probabil, urmând să influențeze și voturile condeierilor basarabeni.
„O uniune a scriitorilor – mai spune Dabija – nu te învață cum să scrii, nici nu te face mai talentat. Ea te învață cum să reziști.” Iar rezistența la revenirea voronienilor este acum, pentru Basarabia, de-a dreptul vitală.
