Rădăuți

Revocat acum zece luni, Consiliul de Administrație de la Servicii Comunale a fost reinstalat cu ajutorul judecătorilor



Revocat acum zece luni, Consiliul de Administrație de la Servicii Comunale a fost reinstalat cu ajutorul judecătorilor
Revocat acum zece luni, Consiliul de Administrație de la Servicii Comunale a fost reinstalat cu ajutorul judecătorilor

Consiliul de Administrație de la firma prestatoare de utilități din municipiul Rădăuți, SC Servicii Comunale SA, care a fost revocat la mijlocul lunii februarie, a fost reinstalat vineri printr-o decizie a Secției Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava. Mai exact, judecătorii au anulat Hotărârea nr. 26 din 16.02.2021 a Consiliului Local Rădăuți, ceea ce înseamnă că vechiul Consiliu de Administrație de la SC Servicii Comunal SA trebuie să își reintre în drepturi.
Decizia Tribunalului Suceava este cu drept de recurs, dar este executorie, ceea ce înseamnă că trebuie pusă în practică imediat. Rămâne de văzut dacă persoana numită tot în luna februarie la conducerea SC Servicii Comunale SA Rădăuți, Adi Gheorghiță Jecalo, va rămâne în funcție sau dacă vechiul Consiliu de Administrație va desemna pe altcineva care să preia atribuțiile. Revocarea membrilor Consiliului de Administrație al SC Servicii Comunale SA Rădăuți a avut loc ca urmare a unui proiect inițiat de consilierul Mirel-Florin Preda. Acesta a arătat că furnizorul de utilități a devenit „o groapă fără fund unde se duc banii comunității” și a condamnat conducerea firmei pentru restanțele mari la furnizorul de gaz, pentru prețul exagerat al gunoiului menajer, pentru mărirea prețului gigacaloriei la Rădăuți și a amintit și de o serie de nereguli depistate de Curtea de Conturi. Trebuie precizat că votul pentru acest proiect de hotărâre a fost vot secret, iar din cei 19 consilieri locali care au participat la ședință, 11 au votat pro, iar diferența, adică opt, nu a participat la vot.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a apreciat activitatea polițiștilor de frontieră suceveni, spunând că aceștia „poartă pe umeri o misiune grea și foarte importantă”

Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră
Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră