Numărul 2/2011 al Revistei „Polonus”, publicație bilingvă (polonă/română) a Uniunii Polonezilor din România editată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, revistă cu un colectiv de redacție alcătuit din Stanislawa Jakimowska, Kazimierz Longier, Barbara Breabăn, Elzbieta Wieruszewska-Calistru și Iwona Olszewska, prezintă un program al acțiunilor și manifestărilor care vor fi organizate pe parcursul acestui an.
Participările ansamblurilor „Solonczanka” și „Mala Pojana” la Festivalul „Întâlniri Bucovinene”
De la acțiunile din luna aprilie a.c., organizate cu prilejul sărbătorilor de Paști (tradiții pascale poloneze), la festivitățile din luna mai prilejuite de beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea și sărbătorirea Zilei Polonezilor din Diaspora, și de la atelierele de creație pentru copii (teatrale, de sculptură și de ceramică) din luna iulie de la Poiana Micului, la aniversarea de 20 de ani din luna august a ansamblurilor „Solonczanka” și „Mala Pojana” și până la sărbătorirea, în noiembrie a Zilei Independenței Poloniei, manifestările se înșiruie după un calendar întocmit cu rigurozitate.
Desigur, sunt însemnate participările ansamblurilor „Solonczanka” și „Mala Pojana” la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, cea dintâi în luna iunie a.c., la Jastrowie, în Polonia, și cea de-a doua din luna iulie, la Câmpulung Moldovenesc.
„Cronica polonezilor bucovineni” de acum o sută de ani
Un calendar al aniversărilor pe luna în curs marchează duminică, 20 martie a.c., împlinirea a 70 de ani de la nașterea pictorului și scenografului polonez Jerzy Duda-Gracz, precum și împlinirea, joi, 31 martie a.c., a 125 de ani de la nașterea filozofului, logicianului și eticianului Tadeusz Kotarbinski.
Revista prezintă o serie de consemnări de la câteva evenimente deja petrecute (Ședința Consiliului de Conducere a Uniunii Polonezilor din România, Serbările Zăpezii, întâlnirea de la școala din localitatea Moara, semnarea la Bonyhad, în Ungaria, a protocolului de organizare a Festivalului „Întâlniri Bucovinene) și oferă cititorilor o „Cronică a polonezilor bucovineni”, întâmplări din luna februarie de acum o sută de ani.