Povești din comunitatea suceveană, inițiative care duc mai departe tradiții sau pasiuni transformate în afaceri de succes, sunt câteva dintre informațiile care se găsesc în revista „Pentru localnici”, ajunsă acum la cea de-a X-a ediție. Revista, care se distribuie gratuit, a fost tipărită în câteva mii de exemplare, care se găsesc în diverse locuri publice, la sedii ale afacerilor locale și la evenimente, precum și la sediul Viva FM.
Evenimentul de lansare, care a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Suceava, a adus laolaltă antreprenori, politicieni, jurnaliști, reprezentanți ai asociațiilor și inițiatori a diverse proiecte locale.
Moderatori au fost, ca și la edițiile anterioare, Marius Cocoș, realizator de emisiuni radio și TV, împreună cu Petre Gherman, inițiatorul proiectului „Pentru localnici”, care a împlinit șapte ani.
După mesajul video al renumitului dramaturg Matei Vișniec, care se află pe coperta revistei, ei au dat cuvântul și invitaților care au dorit să transmită un mesaj, un gând, dar mai ales o veste bună. Printre aceștia, deputata PSD Mirela Adomnicăi, fostul primar al Sucevei, Ion Lungu, consilierii locali Anca Gâtlan și Lucian Harșovschi, Lucian Gheorghiu – președintele Camerei de Comerț și Industrie, dar și Cristian Șologon, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a venit cu tolba încărcată cu vești bune. Acesta a precizat că de anul viitor, trenurile care vor circula spre Suceava vor avea vagoane modernizate de o firmă românească, iar de la finele anului 2028, până la Suceava se va putea circula pe autostradă.
” 10 ediții și 7 ani de când „a fi localnic” e un mod de a privi lumea: cu respect pentru muncă, pentru tradiție și pentru cei de lângă noi.
A cumpăra local înseamnă să susții o comunitate vie și vă mulțumim pentru că ne sunteți aproape în acest demers”, a transmis Monica Prisăcaru, în numele echipei care a lucrat la apariția ediției aniversare.





