Publicația „In Memoriam” (Nr. 68, februarie 2014) „revistă de opinie și renaștere moral spirituală” (fondată la Suceava, în anul 1996), care-și cinstește numeroșii ctitori (și adaugă ctitori noi) pe pagina 2, revistă care are un colectiv de redacție alcătuit din pr. Viorel Ioan Vârlan, poeta Carmen Veronica Steiciuc, dr. Ioan Iețcu, pr. Theodor Damian, prof. Adrian Popovici, Elena Daniela Vârlan și Gherhard Onesciuc, ne propune spre lectură texte diverse și interesante.
Fie că este vorba despre Simpozionul cu tema „Valori naționale cuprinse în creația mitropolitului Bartolomeu Anania”, sau despre scrisoarea lui Dan Puric către Consiliul Național al Audiovizualului, despre textul semnat de Maria Diana Popescu provocat de un articol apărut într-un cotidian din Montpellier, sau suntem informați care este stadiului lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, materialele ne aduc în atenție activități, preocupări și atitudini cotidiene.
Revista consemnează care au fost „Veștile bune ale anului 2013”, rezervă o pagină conturării portretului preotului Laurențiu Milici de către fiica acestuia, prof. Enachi Livia-Corina („Tatăl meu la 90 de ani”), prezintă – sub semnătura prof. univ. dr. Mihai Iacobescu – un medalion dedicat părintelui Mircea Vlad (1923 – 1984) și ne oferă un documentar de călătorie prin „«Munții» sfinți ai Ierusalimului și Israelului”, scris de dr. Mihai C.M. Ardeleanu.
Aflăm totodată, din scurte texte de informare, că în Israel a fost descoperită o colecție de documente care i-au aparținut lui Heinrich Himmler, că tot în Israel s-a descoperit o biserică bizantină veche de 1.500 de ani, că Papa Francisc i-a adresat rabinului de Buenos Aires o scrisoare în care spune că „oroarea Holocaustului este o rușine pentru omenire” și ni se aduce la cunoștință faptul că „Parlamentul belgian a aprobat legea care permite eutanasierea copiilor”.
Am lăsat la urmă ceea ce revista prezintă pe prima pagină, dar și pe încă două din interior, și anume programul-cadru pentru realizarea proiectului care vizează declararea anului 2014, de către Patriarhia Română, ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.
Revista poate fi vizualizată și pe noua pagină web
(www.ziarulinmemoriam.ro).