Minifotbal

Revine a câștigat Cupa României după o finală cu Railex ODN



Revine va reprezenta Suceava la turneul final național de la Sibiu
Revine va reprezenta Suceava la turneul final național de la Sibiu

Formația Revine a câștigat joi seară prima ediție a Cupei României la minifotbal, competiție găzduită de Baza Sportivă Ramiro din Burdujeni. În ultimul act al întrecerii, echipa pregătită de Ilie Trandafir a dispus cu scorul de 2-0 de marea rivală Railex ODN, obținând totodată calificarea pentru Turneul final național de la Sibiu, care se va desfășura în perioada 23-26 iunie. În prezența unei asistențe numeroase care a umplut până la refuz tribunele arenei din cartierul Burdujeni, Revine a preluat rapid conducerea grație golului marcat de Mihai Guriță. Până la pauză Victor Romașcan avea să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor, astfel că cei de la Revine au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. În partea secundă fotbaliștii de la Railex ODN au încercat să forțeze mai mult în ofensivă, însă eforturile lor au fost dejucate cu calm de experimentatul trio defensiv advers alcătuit din Mitică Botezatu, Ovidiu Ciobanu și Dorel Bernard. Jucându-se în acest mod, tot Revine a ratat cele mai clare ocazii, pe contraatac, prin Bogdan Tudoreanu, Nae Grosu și Mihai Guriță.
Railex ODN – Revine 0 – 2 (0 – 2)
Au marcat: Guriță, Romașcan
Au evoluat formațiile:
Railex ODN: Tipa – D. Haraga, Fl. Haraga, Stan, Ungureanu, Luca. Au mai evoluat: D. Cazacu, I. Cazacu, Sidoriac, Pânzariu.
Revine: Botezatu – Ciobanu, Bernard, Romașcan, Tudoreanu, Guriță. Au mai evoluat: Grosu, David, Siminiceanu, Baltă, Trandafir.
Arbitru: Marius Antonescu
Adistal Ițcani s-a impus în finala mică
Finala mică a Cupei României s-a încheiat cu o mare surpriză, Adistal Ițcani izbutind să învingă cu scorul de 6-4 pe Interconti, o formație mult mai bine cotată pe plan local. Susținuți de un grup gălăgios de suporteri, fotbaliștii de la Adistal au condus în permanență pe tabela de marcaj, având la un moment dat chiar un avantaj de patru goluri. Punctele învingătorilor au fost marcate de Teodor (2), Filip, Ciocan, Costeniuc și Musteață, în vreme ce pentru Interconti au punctat Crăciun (3) și Afloarei.
În cadrul festivității de premiere, primelor trei clasate Revine, Railex ODN și Adistal Ițcani le-au fost înmânate diplome, medalii și cupe, oferite de Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Suceava.
Interconti – Adistal 4 – 6 (1 – 3)
Au marcat: Afloarei, Crăciun (3) – Teodor (2), Filip, Ciocan, Costeniuc, Musteață
Au evoluat formațiile:
Interconti: Vornicu – Nacu, Tcaciuc, Afloarei, Moșuc, Crăciun. A mai jucat Magdalena.
Adistal: Sofian – G. Neamțu, Musteață, Teodor, Costeniuc, Filip. A mia jucat A. Ciocan.
Arbitru: Marius Antonescu