Reveriile diurne ale Cristinei Lauric

La Galeria de artă a Universității „Ștefan cel Mare” s-a deschis sâmbătă, în ajunul sărbătorii de Florii, expoziția personală de pictură cu genericul „Ritmul existenței” a tinerei artiste sucevene Cristina Lauric. Absolventă a Facultății de Științe Economice și Administrație Publică și a Școlii de Artă „Ion Irimescu”, secția pictură, la clasa prof. Dumitru Rusu, în prezent masterand la specializarea „Artă vizuală, design și imagine publicitară asistate de calculator”, Cristina Lauric, care o secondează, ca vicepreședinte, pe Ana Maria Ovadiuc la conducerea Asociației de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG – „Tonitza Art Group”, asociație de breaslă artistică, formată pe structura fostului cenaclu universitar sucevean) și-a marcat astfel (într-o astrală coincidență cu poetul Nichita Stănescu) aniversarea zilei de naștere. Expoziția Cristinei Lauric este, așa cum a subliniat la vernisaj graficianul Mihai Pânzaru PIM, „ritmul existenței primului sfert de secol de viață”, o expoziție care, dincolo de dubla sărbătoare personală (cea a zilei de naștere și cea a primei expoziții personale) și de curajul confruntării singulare cu publicul (singulare, nu solitare, pentru că, în jurul ei, în afara membrilor familiei, a colegilor și prietenilor din universitate au răspuns invitației membrii TAG-ului, dar și publicul receptiv la astfel de evenimente) ne confruntă cu universul său plastic, un univers în care se amestecă secvențe cubiste cu accente fove, „stiluri multiple”, cum remarca conf. dr. I.C. Corjan, o desfășurare în care „din orice parte ai privi, descoperi mereu o altă Cristina Lauric”. Un univers aș spune aproape psihedelic, în care, prin „drogul” culorii, Cristina Lauric (pe care Raluca Schipor, „criticul de serviciu” al TAG-ului, o vede într-o continuă „căutare a propriului eu interior”) ne invită să pătrundem prin „ferestrele” sale multicolore, provocând, prin sinceritate expresivă, surprize privitorului. Fervoarea imaginației sale umple amețitor golurile realității (realitate pe care nu o evită în compozițiile figurative), permițându-i să gliseze într-un capricios joc de construcții, imagini pe care le dezvoltă fantast cu o dexteritate de bricoleur. Cristina Lauric arde color (fără să se mistuie) într-o suită de căutări succesive, reverii diurne prin care încearcă să-și dezvăluie chipul interior. O expoziție din care n-au lipsit florile, atât în lucrările Cristinei, cât și în ritualul de felicitare al sărbătoritei, flori care pot fi oferite deopotrivă și „Gheișei” sale, lucrarea lângă care am surprins-o în fotografie.