Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava organizează, pentru al șaptelea an consecutiv, Revelionul Pensionarilor, petrecerea care adună vârstnicii la petrecerea dedicată lor. Deși abia este trecut de jumătatea lunii decembrie, biletele au fost deja epuizate, iar pensionarii care mai solicită un loc sunt trecuți pe o listă de așteptare, în speranța că o parte dintre cei care s-au înscris se vor retrage din varii motive.
Dumitru Savu, președintele CARP Suceava, a precizat că petrecerea de Revelion 2014 va avea loc pe 2 ianuarie, de la ora 14.00 la ora 21.00, la Hotelul Zamca, la Grand Salon.
„Au achiziționat bilete 450 de pensionari, practic în momentul de față nu mai sunt bilete. Avem pensionari care au insistat să fie trecuți pe o listă suplimentară, în ideea de a prinde un eventual loc liber care ar apărea”, a explicat Dumitru Savu.
El a subliniat că și în acest an biletul a fost menținut la doar 70 de lei de persoană, restul cheltuielilor fiind suportate de CARP. Biletele s-au vândut doar membrilor casei de ajutor.
Revelionul Pensionarilor a fost organizat în fiecare an la o zi, două sau chiar mai multe după noaptea trecerii dintre ani, tocmai pentru a se putea menține un preț suportabil pentru buzunarul celor mai mulți dintre vârstnici.
Petrecerile de acest gen au avut de fiecare dată succes, ringul de dans fiind neîncăpător pentru pensionarii dornici să se distreze.
Pe 2 ianuarie
Revelionul Pensionarilor 2014, petrecerea cu bilete vândute ca pâinea caldă
