“Revelionul la Suceava”



“Revelionul la Suceava”
“Revelionul la Suceava”

„Credințe poporale bucovinene” (II)
„Se crede, că uscând cineva păpușoi în cuptioriu și scoțându-i, nu e bine a lăsa câțiva ciucălăi acolo și că, dacă earăși se face foc în cuptior, apoi Maica Domnului vâră mâna până’n cot în focul cuptiorului după acei păpușoi. Se crede, că dacă tușesce mâța va urma vrajbă în casă. Se crede, că nu e bine a pune furca din care se toarce culcată, căci la din contra, acel ce toarce va căpăta junghiuri”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 2, Cernăuți, Joi 5/17 Ianuarie 1895.
“Revelionul la Suceava”
„Opt societăți au aranjat, anul acesta, serbarea de Revelion, care a reușit în mod satisfăcător. La ora 12, d-l Dr. E. Popovici a ținut alocuțiunea tradițională, dorind tuturor un an nou fericit. Și am constatat, cu acest fericit prilej, că liceul de băieți are numai 3 profesori, liceul de fete numai 2 profesoare, primăria numai pe primar și un funcționar, biserica numai un preot, și tribunalul numai un judecător etc. Noroc de ofițerii garnizoanei Suceava, și de oaspeții externi care și-au petrecut serbările în orașul nostru, fiindcă aceștia au salvat situația. Dar la urma urmei, fiecare-i liber să-și petreacă Revelionul unde-i place, însă una știm și noi, act de prezență (o oră numai), poate face fiecare”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 40, 10 Ianuarie 1935.
Gospodării agricole colective
Comitetele de partid au folosit forme variate ale muncii politice pentru convingerea țăranilor întovărășiți și cu gospodării individuale să se înscrie în G.A.C. Ca urmare, nu de mult, în raionul Rădăuți au fost înființate încă 5 noi gospodării agricole colective. Astfel, 134 de familii cu 254 hectare din comuna Gălănești și-au unit ogoarele constituind gospodăria agricolă colectivă «Timpuri noi». Și în comuna Vicov de Jos 326 familii de țărani întovărășiți și individuali au constituit G.A.C. «Drum nou»”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4384, Suceava, Vineri 12 ianuarie 1962.



Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Deputata AUR Veronica Grosu îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților

Deputata AUR, Veronica Grosu, îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților
Deputata AUR, Veronica Grosu, îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților