– De la copii de cîțiva anișori și pînă la persoane în vîrstă, aproape 20.000 de suceveni au venit în centrul Sucevei pentru a petrece Revelionul în aer liber
– Aleșii locali au încins hora în fața mulțimii “trezită la viață” de ritmurile saltărețe ale Sofiei Vicoveanca
La cumpăna dintre ani, centrul Sucevei a cunoscut cea mai mare adunare de oameni de pînă acum, aproape 20.000 de suceveni venind să-și petreacă Revelionul în aer liber, în compania formațiilor și cîntăreților aduși de Primăria Suceava și Consiliul Local, printr-un efort bugetar de aproape un miliard de lei.
Spre satisfacția tineretului, pe scenă au evoluat formații “în vogă”, precum Morandi, Impact, DJ Project, Fly Project, Millenium, care au interpretat hiturile anului, dar și diverse piese de renume, preluate din repertoriul internațional, dar nici iubitorii de folclor nu au fost uitați, ei avînd parte de îndrăgiții interpreți Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Gheorghe Finiș și Alexandru Recolciuc.
Numărul extrem de mare de participanți la concerte a dat bătăi de cap polițiștilor comunitari și municipali, care nu mai făceau față teribiliștilor, a căror principală distracție era să arunce cu petarde la picioarele celor din jurul lor, ba chiar și la întîmplare, prin mulțime, riscînd să mutileze o mulțime de persoane nevinovate.
Nu de puține ori, petardele lor i-au rănit serios pe cei aflați în zonele cele mai aglomerate, mai ales că pe jos se găseau bucăți de sticlă spartă, ce erau purtate de suflul exploziei.
Bandele de mascați au făcut o concurență serioasă formațiilor de pe scenă, de cîteva ori atenția mulțimii îndreptîndu-se mai mult asupra lor.
– Sofia Vicoveanca, mai tare decît Morandi și toți DJ-ii la un loc
Ceea ce nu a reușit nici una din formațiile aduse la Suceava de Revelion, să-i mobilizeze pe toți sucevenii adunați în Centru, cu mic cu mare, a reușit îndrăgita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca, care, după ce a cucerit inimile mulțimii cu urările ei sincere, “a pus jar” la tălpile tuturor cu ritmurile ei vesele, săltărețe, care au atins coarda sensibilă a inimii tuturor.
În scurt timp, în ciuda înghesuielii, peste tot s-au format hore care creșteau de la minut la minut, iar cei care nu mai încăpeau, dănțuiau pe loc, cu ochii și inima alături de cei înlănțuiți în joc.
Nici aleșii locali nu au rezistat teribilei tentanții, încît primarul Ion Lungu, împreună cu viceprimarul Angela Zarojanu și o mulțime de consilieri locali și angajați ai Primăriei au încins hora chiar în fața mulțimii.
Cu cîntecul „privighetorii Bucovinei” în suflet și cu privirea ațintită la focurile de artificii care brăzdau cerul în toate direcțiile, aproape 20.000 de suceveni au „pășit” împreună în noul an, cinstindu-se cu rîuri de șampanie și ciocnind cu zeci de necunoscuți, dar care erau alături de ei în acele momente.
