Revelații

Mihai Sultana Vicol publică în „Flacăra lui Adrian Păunescu” un deosebit de interesant interviu cu basarabeanul Anatol Plugaru, primul șef al Securității moldovenești după declararea independenței. Cum cea dintâi convorbire-interviu cu noul ministru al Comitetului Securității de Stat s-a întâmplat s-o poarte chiar sussemnatul (vezi „Cronica Basarabiei”, vol. I, Ed. „Junimea”, 1995, p. 46 și urm.) este tentant de urmărit modul în care au evoluat opiniile, cât de statornice-s convingerile și cum sunt văzute relațiile România – Republica Moldova – Rusia după trecerea – ca-n Dumas! – celor 20 de ani.
Plugaru, om inteligent, deschis, cultivat, n-a avut viață lungă la conducerea CCS. A fost însă cel care, în momentul zero al despărțirii de URSS, a trebuit să gestioneze „marea schimbare de macaz” în atmosfera ostilă a unei instituții represive pe trei sferturi alcătuită din ruși și ucraineni. Îmi declara, acum două decenii: „Mă tem că n-o să izbutesc să fac față la câte am de schimbat aici. Am atâtea de curățat, de înnoit, de împrospătat. Vrem să servim cu adevărat statul nostru, care renaște după atâtea decenii. Da, am spus renaște în sensul că mai apare un copil în familie – un copil matur. N-are a face cum îi e numele mic – trebuie să crească, să se întărească și să-și poate cu mândrie numele de familie.” Numele României, adică.
Cei ce m-au arestat la Tiraspol în preziua izbucnirii războiului de la Nistru mi-au confiscat reportofonul și, ascultând caseta, au dat peste interviul cu Plugaru. N-aveam de unde ști cum și ce resorturi s-au activat în momentul acela, dar gazdele mele din subsolurile Sovietului smirnovist au trecut imediat de la „biti tvoi mati, rumânskii spion!” la „dumneavoastră”. Acum, înțeleg: Plugaru s-a pronunțat net împotriva declanșării aventuristului conflict armat (a și încercat să demisioneze atunci – nu știam). Era și este o persoană declarat non-conflictuală, însă nu cu esența chestiunii se afla în flagrant dezacord, ci cu modalitățile de rezolvare adoptate de Snegur.
Aflăm, acum, și rezultatele strădaniilor proaspătului ministru îndreptate în direcția „neutralizării elementului străin interesului național”: „Dacă în momentul numirii mele în fruntea CSS, circa 75% din cercul de ofițeri era de etnie rusă (slavă) și 25% erau moldoveni, când am plecat de acolo am lăsat proporția inversă.” De remarcat că a izbutit „curățenia” implicând chiar… KGB-ul, pe care l-a determinat, ca-n filme, să contribuie financiar la mutarea și instalarea indezirabililor în alte zone ale URSS!
L-am întrebat atunci, Vicol îl întreabă și acum, care-i situația dosarelor foștilor informatori. Din păcate, se află toate la… Tiraspol, trimise grabnic, în 1991, de predecesorul lui Plugaru, generalul Butnaru. De ce la Tiraspol? Ca să devină prețioasă armă la dispoziția lui Smirnov. Ultimă precauție: în eventualitatea unei diversiuni a Chișinăului, dosarelor li s-au pus coperți… ignifuge. Două chestiuni de maximă importanță sunt acum luate în discuție de Plugaru – evident, în deplină cunoștință de cauză. Prima: „Ați avut în administrația Constantinescu, mai puțin în cea a lui Iliescu, destul de mulți agenți sovietici. Și astăzi sunt în Senatul României și în Camera Deputaților oameni din agentura rusă și nu numai (…) unii dintre ei fiind considerați drept mari patrioți și au trecere la București.” A doua: un semnal de atenționare față de necesitatea întreținerii de relații cât de cât normale cu Rusia: „important este să înțelegem și noi și dumneavoastră că Rusia este o țară serioasă, că cu această țară nu se glumește.” Despre eterna problemă a diferendului transnistrean: „această chestiune se rezolvă numai cu Rusia (…) Noi nu înțelegem că în jocul marilor puteri suntem niște figuri care sunt mutate după cum e voia acestora.”
În această ordine de idei și nu numai, Plugarul dezaprobă multe dintre acțiunile președintelui Băsescu, declarând ritos: „cea mai mare românofobie o provocați chiar voi, la București.”
Veți spune: pe cine mai pot interesa opiniile unui pensionar total decuplat de la mecanismul adoptării deciziilor majore? Dar câte știe (și nu le spune până la capăt) pensionarul Anatol Plugaru!