Revelația dumnezeiască

Revelația dumnezeiască
Revelația dumnezeiască

Revelația dumnezeiască supranaturală sau pozitivă este cuprinsă în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, care, din această cauză, se numesc izvoare ale revelației. Sfânta Scriptură este cartea care cuprinde toate scrierile alcătuite de prooroci și de apostoli sub inspirația Sfântului Duh.
Ea istorisește cum S-a descoperit, adică cum S-a făcut cunoscut Dumnezeu omului, cum și-a ales El un popor, căruia i-a descoperit voia Sa, prin prooroci, și cum, în cele din urmă, a arătat lumii întregi, prin Iisus Hristos, Fiul Său, calea ce duce la El.
Cuprinsul Sfintei Scripturi este dar istoric. Ea desfășoară înaintea ochilor noștri ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Ea nu este o carte de știință omenească, nici de istorie, sau de astronomie, ori de științe naturale sau de altceva. Ideile științifice pe care le găsim în ea, sunt ale timpului și locului în care au trăit autorii care au compus scrierile din care constă ea. Cuprinsul ei special este mai presus de loc și de timp, căci ea începe cu descrierea facerii lumii și ne învață că tot ce există, a fost făcut de Dumnezeu, și sfârșește cu o măreață expunere a sfârșitului lumii acesteia trecătoare și începutul celei veșnice.
(Episcopul Irineu Mihălcescu, Dogmele Bisericii Ortodoxe, Editura Epsicopiei Hușilor, 1994, Doxologia.ro)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

„Cea mai frumoasă clasă de Crăciun” – tradiție educațională la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni