Toate ființele cu buletin de România au motive să-și critice soarta care i-a fătat aici; de la cetățeni, la orătăniile din ogradă și la sălbăticiunile din codru.
Dacă ursulețul Knut, cel renegat de maică-sa, ar fi avut ghinionul să vadă lumina zilei într-un zoo românesc, presupun că nea Țiri ar fi rezolvat să fie îngrășat, pentru ca apoi să i se dea drumul într-o pădurice, unde ar fi reprezentat miza unui șeptic vânătoresc, cu participarea lui Adi Năstase, a consortului Mihaelei Rădulescu și a prințului Sturdza. Peste câteva luni, din Knut ar fi rămas doar amintirea, sub forma unei blăni, care ar fi înfășurat umerii vreunei bunăciuni de miliardar.
În caz că destinul nu i-ar fi fost cel de trofeu cinegetic, pe gingașul urs l-ar fi așteptat o moarte servită cu lingurița, într-un lagăr de exterminare românească a animalelor, unde îngrijitorii fură haleala pentru ei, și paiele pentru șalele porcului din cotețul personal. Cât o fi fost mă-sa ursoaică de degenerată, tot s-a purtat ca lumea, dându-i născare într-o clinică occidentală, unde Knut a căpătat o șansă de supraviețuire, pe care a jucat-o drăgălaș, câștigând respectul unei lumi întregi.
Grija pentru animale este mereu recompensată, nu doar la nivel grobian, prin transformarea rapidă în haine de piele și caltaboș. Knut, de pildă, închizând o perfectă buclă a toleranței față de colegii noștri de regn, și-a plătit cu vârf și îndesat investiția sufletească făcută în el. În 2006, primul său an de viață, Knut a adus un profit de patru milioane euro grădinii zoo berlineze; pentru ca, în 2007, cu o generozitate de gentleman, să pluseze la cinci milioane.
Moaca sa de urs de treabă e prezentă pe tricouri, pe brelocuri și pe DVD-uri. Chiar și nea Țiri are în debara un chiloțel cu figura lui Knut, pe care îl poartă când iese la vânătoare.
