Oprirea livrărilor de gaze spre Europa de către Rusia, în această săptămână, în urma disputei cu Ucraina referitoare la prețuri, demonstrează vulnerabilitatea statelor din estul continentului în privința securității energetice și necesitatea urgentă de rezolvare a problemei, comentează Reuters. Sute de mii de oameni din regiunea balcanică au rămas fără încălzire și zeci de fabrici din estul și centrul Europei au oprit activitățile, în lipsa gazelor.
În cazul în care disputa dintre Rusia și Ucraina va continua și săptămâna viitoare, în regiune ar putea avea loc pene de curent și raționalizarea consumului de electricitate, au avertizat oficiali ai sectorului de profil.
Deficitul de gaze, care în Bulgaria și Croația a fost definit drept criză, este amplificat de lipsa conductelor de legătură între țările din regiune, rețeaua de infrastructură învechită, pierderile din timpul transmisiei și risipa de energie.
„Este o lecție în urma căreia trebuie să realizăm cât de dependenți suntem și să identificăm mijloace pentru a reduce această dependență”, a declarat comisarul pentru Consum, Meglena Kuneva, a cărei țară de origine, Bulgaria, a fost cea mai grav afectată.
Ea a dat ca exemplu faptul că gazele dintr-o parte a Slovaciei nu au putut fi livrate în altă regiune a țării din lipsa conductelor.
Statele din Europa de Est nu au făcut aproape nimic pentru a-și reduce dependența uriașă față de Rusia, au spus analiștii.
Unele dintre aceste țări, precum Serbia și Bosnia, sunt dependente în totalitate de gazele din Rusia și nu dețin nici capacități de stocare.
În Bulgaria, o importantă organizație de afaceri acuză autoritățile de „amnezie”, întrucât au uitat o criză similară din 2006.
În Europa de Est, cea mai bună soluție pe termen scurt pentru creșterea securității energetice este construirea unei rețele interne de conducte și conectarea la rețeaua de gaze a Europei occidentale, cred analiștii.
„Investițiile în infrastructura regională și îmbunătățirea interconectării piețelor de gaze și electricitate vor permite regiunii să facă față mai bine unor astfel de șocuri”, a declarat Tim Gould, analist al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).
Criza gazelor ar trebui să accelereze activitățile legate de inițiativa a opt state din Europa Centrală și de Est pentru conectarea rețelei de gaze, anunțată în 2008 și aflată încă în stadiul de discuții.
Proiectul, la care participă Ungaria, Austria, Slovenia, Croația, Bosnia, Serbia, România și Bulgaria, va permite importurile de gaze din Azerbaijan și regiunea Mării Nordului.
La începutul acestei săptămâni, guvernul de la Sofia a cerut ajutorul autorităților de la Bruxelles pentru construirea unei conexiuni la o conductă între Turcia și Grecia, pentru a putea importa gaze azere. În plus, Bulgaria trebuie să construiască o conductă de 15 kilometri către România.
Analiștii consideră că astfel de conexiuni sunt un mijloc mai ieftin și mai rapid pentru diversificarea furnizorilor, comparativ cu proiecte mari, cum este Nabucco, care ar putea înregistra întârzieri cauzate de recesiunea economică mondială sau care ar putea rămâne în fază de proiect.
„Toate proiectele de infrastructură vor fi întârziate de recesiunea economică”, a declarat Jonathan Stern, analist la Oxford Institute for Energy Studies.
Uniunea Europeană a declarat prioritar proiectul Nabucco, prin care ar trebui importate gaze din zona caspică și Orientul Mijlociu, prin intermediul Turciei, către Balcani și Austria. Proiectul a fost întârziat însă de problemele legate de asigurarea livrărilor.
Securitatea energetică din Europa de Est poate fi îmbunătățită prin utilizarea unor combustibili alternativi, cum sunt cei regenerabili, precum și prin creșterea eficienței consumului, mai spun analiștii.
„Eficiența energetică din regiune este de trei-patru ori mai mică decât în statele occidentale”, a arătat Aleksandar Kovacevici, analist independent din Serbia.
Gazele naturale asigură sub 10-15% din consumul anual de energie din vestul Balcanilor și Bulgaria, dar unele centrale termice nu sunt proiectate să funcționeze cu carburanți alternativi.
Investițiile în modernizarea rețelelor de electricitate sunt la fel de importante, având în vedere că în lipsa gazelor, populația a folosit pentru încălzire radiatoare electrice, provocând temeri legate de capacitatea rețelei electrice de a rezista consumului ridicat.