Studiu

Reușita socială, determinată de mărimea familiei



Mărimea familiei, alături de mediul socio-economic din care provine cineva constituie un factor determinant important pentru viitoarea reușită socială, potrivit unui studiu publicat miercuri de revista de știință britanică Proceedings B și citat de AFP.
„Fertilitatea scăzută și nivelul socio-economic ridicat determină o mai mare reușită pe plan socio-economic pentru descendenți, până la patru generații”, spun cercetătorii britanici și suedezi, care au realizat acest studiu în Suedia.
A fost vizat un eșantion de 14.000 de persoane, născute între 1915 și 1929, alături de descendenții acestora din patru generații.
Specialiștii au putut astfel demonstra ceea ce putea fi intuit din start: un număr mic de copii și o stare socio-economică bună în familie determină în mare parte reușita generațiilor viitoare, rari fiind copiii săraci din familii numeroase care reușesc pe plan socio-economic.
Însă, dacă într-o familie bogată, limitarea numărului de copii este benefică, în schimb, la o familie săracă, numărul de copii nu mai este determinant pentru reușita acestora, care va fi în mai mare măsură influențată de factori sociali de o mai mare amploare, au mai constatat cercetătorii.



Recomandări