Medicina regenerativă este un domeniu incitant de studiu, ce implică reînnoirea țesuturilor corpului și, astfel, extinderea duratei de funcționare a organelor dincolo de limita lor obișnuită. Recent, s-a înregistrat un progres important în acest domeniu: pentru prima dată, într-un studiu pe animale de laborator, oamenii de știință au reușit să regenereze un întreg organ – timusul, o structură cu rol important în imunitate.
Abordări precedente în medicina regenerativă vizau utilizarea celulelor stem, ce putea fi determinate să se transforme în orice alt tip de celule, reînnoind astfel țesuturile.
Dar cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, au reușit să regenereze timusul șoarecilor printr-o nouă metodă, stimulând celulele timusului să producă în cantități mai mari o proteină numită FOXN1; aceasta este un factor de transcripție (un „întrerupător” molecular care activează anumite gene) și poate determina timusul să redevină mai activ. Stimularea a fost realizată prin administrarea unui medicament numit tamoxifen, utilizat în prezent în tratarea cancerului de sân. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Development.
În timus (care la om este situat în spatele osului stern) se maturează celulele T, un tip de celule implicate în apărarea imunitară a organismului. Timusul se atrofiază cu vârsta, astfel încât producția de celule T scade, unul dintre motivele pentru care oamenii în vârstă sunt mai predispuși la infecții decât cei tineri.
Cercetătorii de la Universitatea Edinburgh au administrat tamoxifen șoarecilor vârstnici, ceea ce a determinat creșterea în volum a timusului de 2,6 – 2,7 ori într-o perioadă de o lună.
Mai mult, studiul la microsop al țesutului timusului a arătat că acesta își recăpătase structura caracteristică timusului animalelor tinere, iar densitatea celulelor T la animalele tratate era de două ori mai mare decât la grupul de control (animale de aceeași vârstă care nu fusesră tratate cu tamoxifen).
Cercetări insistă asupra faptului că acesta nu este un model de tratament medical, deoarece au fost folosite linii genetice de șoareci speciale pentru acest studiu, întrucât sensibilitatea genei FOXN1 la tamoxifen nu este un fenomen natural.
Totuși, rezultatele au o mare importanță, deoarece deschid o nouă cale de explorat medicinei regenerative, arătând că, în cazul timusului, stimularea producției unui singur factor de transcripție poate avea un efect deosebit de puternic, mai puternic decât orice metodă bazată pe celule stem utilizată până acum.
Rămâne de văzut în ce măsură această metodă poate fi aplicată și pentru regenerarea altor organe, dar rezultatele sugerează că această abordare merită explorată mai amănunțit.
Studiul a fost coordonat de Clare Blackburn de la Centrul pentru medicină regenerativă afiliat Medical Research Council (MRC) din Edinburgh.
„Rezultatele noastre sugerează că prin utilizarea aceleiași metode pe pacienți umani am putea îmbunătăți funcționarea timusului și, astfel, impulsiona imunitatea pacienților în vârstă sau imunitatea acelora cu sisteme imunitare suprimate”, a declarat coordonatoarea studiului.
Sursa: The Economist