Miniștrii Mediului sau reprezentanți ai acestora din 22 de țări industrializate sau aflate în curs de dezvoltare au participat, în Groenlanda, la o reuniune informală având drept subiect efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, care necesită intervenție imediată, transmite AFP.
Reprezentanții Statelor Unite, Canadei, Chinei, Braziliei, Indoneziei, Africii de Sud, ai țărilor europene și ai Rusiei au fost invitați la Ilulissat, localitate din vestul Groenlandei, pentru a observa la fața locului efectele încălzirii globale asupra acestei regiuni arctice.
„Conferința a permis clarificarea problemelor-cheie create de schimbările climatice și propunerea unor idei inovatoare” privind măsurile care trebuie adoptate în continuare, a declarat ministrul danez al Mediului, Connie Hedegaard.
„Există un consens larg în ceea ce privește nevoia de a acționa imediat. Mai mulți miniștri au subliniat că țările lor s-au confruntat deja cu numeroase consecințe sociale, economice și ecologice ale schimbărilor climatice”, a afirmat Hedegaard, precizând că, inclusiv în ipoteza în care ar fi adoptate imediat măsuri energice, încălzirea globală va mai dura câteva sute de ani.
Conferința, la care presa nu a avut acces, s-a desfășuat într-o atmosferă „confidențială, sinceră și directă, unde s-a putut discuta deschis, fără constrângeri”, a precizat Connie Hedegaard.
„Există voința de a realiza progrese”, de a acționa, a declarat ministrul francez al Mediului, Nelly Olin, salutând faptul că lumea întreagă a conștientizat aceste probleme și a înțeles că există nevoia urgentă de acțiune.
Disputele trebuie să înceteze, deoarece nu duc nicăieri, a insistat ministrul danez, precizând că „în loc să acuze alte țări pentru lipsa de acțiune în acest domeniu, toate guvernele ar trebui să prezinte viziuni credibile asupra mijloacelor prin care pot contribui la combaterea schimbărilor climatice”.
Ministrul chinez Gao Guangshen a declarat că schimbările de climă sunt una dintre cauzele care au condus la scăderea cu trei până la șase procente a Produsului Intern Brut mediu în China, în perioada 1950 – 2000.