Rețete de post



Gulaș de soia
Ingrediente:
1 pachet de soia cuburi
1 ceapă
1 ardei gras
2 morcovi
3 roșii decojite
1 pătrunjel rădăcină
1 linguriță chimen măcinat
1 linguriță tarhon
1 lingură boia dulce
3-4 felii ardei iute
sare
40 g. usturoi
100 ml. ulei
600 g. cartofi
1 legătură pătrunjel verde
Mod de preparare:
Cuburile de soia se pun peste noapte la înmuiat în apa, în care s-a pus concentratul de zarzavat. Ceapa și usturoiul se curăță, se spală, se toacă mărunt și se călește împreună cu soia bine scursă, în uleiul încins, până se albește de jur împrejur și ceapa este aurie. Se presară cu puțină boia de ardei și se stinge cu puțină apă. Se adaugă 1 linguriță cu sare, chimen măcinat și ardei iute. Roșiile se fierb, se decojesc, ardeii grași se spală, se îndepărtează cotorul cu semințe, și ambele se taie în pătratele și se amestecă cu soia. Vasul se acoperă și soia se înăbușe la un foc domol, cam 30 minute până ce toate sunt moi, adăugându-se apă, dacă mai este nevoie. Între timp, toate zarzavaturile și legumele se curăță și se spală. Morcovii și pătrunjelul se taie în lung, apoi în semirondele, cartofii se taie în cubulețe. Toate se adaugă în mâncarea de soia. Se toarnă peste ele cca. 1,2 l. apă, câtă supă dorim să avem. Se fierbe la un foc iute, apoi se acoperă.
Roșii umplute cu soia
Ingrediente
50 g granule de soia
1 morcov
1 ceapă
2 linguri bulion
6-7 roșii,
4-5 linguri ulei
sare
piper, cimbru, boia
pătrunjel
busuioc
Mod de preparare roșii umplute cu soia:
Granulele de soia se fierb timp de 15 minute, într-un litru de apă, la care se adaugă sare, piper, cimbru. Ceapa tocată mărunt și morcovul ras se înăbușă în 2 linguri ulei și două linguri apă. Se adaugă apoi soia scursă bine de surplusul de apă, bulionul și se condimentează după gust. Se amestecă și se lasă totul pe foc timp de 5-6 minute, amestecând constant să nu se prindă de tigaie. Roșiile se golesc de conținut și se umplu cu amestecul de soia. Se așează într-un vas termorezistent, se stropesc cu două linguri de ulei și se introduc la cuptor pentru 30-35 minute. Se servesc calde. Sunt foarte bune pentru o zi de post.
(http://delly.garbo.ro/)