Cornulețe de post
Ingrediente:
– 250g de margarină
– 150 g de zahăr
– 3 linguri de rom
– coajă de lămâie
– 205 g făină
– gem sau rahat pentru umplutură
Mod de preparare:
Se freacă margarina cu zahărul până se face spumă. Se adaugă pe rând celelalte ingrediente, se frământă bine, astfel încât să se obțină un aluat potrivit de moale. Se întind foi, se taie triunghiuri. Se umplu cu rahat sau gem și se împăturesc în formă specifică. Se pun la copt la foc potrivit.
După ce sunt scoase din cuptor, dar înainte să se răcească sunt pudrate cu zahăr pudră din belșug.
Cornulețe fragede
Ingrediente:
– 1 pachet margarină
– 5 linguri de apă
– 1 lingură de oțet
– 10 g de sare
– făină
– gem sau rahat
Mod de preparare:
Se face un aluat de consistență medie, cu margarină, apă, făină, sarea.
Se împart într-un număr de părți egale și se umplu cu gem sau rahat. Se împăturesc și se coc la foc potrivit aproximativ 10 minute.
Orez sălbatic cu crudități
Ingrediente:
– orez sălbatic
– 2 roșii
– un ardei mare
– măsline verzi
Mod de preparare:
Se fierbe orezul sălbatic, lăsându-l pe foc puțin mai mult decât un orez decorticat normal (orezul integral, nedecorticat este mai tare, necesitând astfel un timp de fierbere mai mare).
Separat se spală bine și se taie bucățele mărunte roșiile și ardeiul. Măslinele se curăță de sâmburi și se taie feliuțe.
Se amestecă orezul cald cu cruditățile tăiate mărunt, se condimentează după gust (fiind recomandat busuiocul și sarea) și se servește.
Reprezintă o mâncare bogată în substanțe nutritive, și cu un conținut sporit de fibre, datorită orezului complet și al legumelor crude, mâncate cu coajă.
(www.egirl.ro)