Rețete de post



Rețete de post
Rețete de post

Varză cu ardei și hrean
Ingrediente:
– hrean 500 g
– zahăr 400 g
– varză albă 5 kg
– ardei capia 3 kg
– oțet 500 ml
– sare
Mod de preparare:
Tăiați varza și ardeii mărunt. Radeți hreanul și amestecați-l cu varza și ardeii și adăugați sare după preferință. După ce dizolvați zahărul în oțet turnați-l peste compoziție. Amestecați-l, acoperiți-l cu un capac și lăsați-l aprox. 30 de ore după care se poate pune în borcane sau chiar servi la masă. Timpul de preparare este de maxim 1 oră.
Borș de sfeclă
Ingrediente:
– 1.5 kg sfeclă
– 1.5 l borș
– 400 g cartofi
– 100 g morcovi
– 200 g ceapă
– o legătură verdeață
– sare
– 2 l de apă
Mod de preparare:
Se curăță sfecla, se spală, se feliază și se pune la fiert în apă sărată. Pe la jumătatea fierberii se adaugă morcovii și ceapa, spălate, curățate și mărunțite, cartofii curățați și tăiați felii. Când toate componentele au fiert, se adaugă borșul (fiert separat), și se mai lasă pe foc aprox. 10 min. Se potrivește de sare și se serveste cu leuștean și pătrunjel mărunțit.
Tocăniță cu ciuperci
Ingrediente:
– ciuperci albe 1 kg
– ardei 1 buc.
– ceapă verde 1 buc.
– patrunjel proaspat
– ulei
– sare
– piper
-o lingură făină
Mod de preparare:
Tocați mărunt ceapa și ardeiul. După spălare și curățare, tăiați ciupercile fâșii, le căliți în ulei, împreună cu ceapa și ardeiul și le lăsați să fiarbă 10 minute la foc potrivit. După fierbere îngroșați amestecul cu o lingură de făina și puțină apă rece, după care îl intoduceți în tocăniță.
La final, adăugați în tocăniță puțin pătrunjel proaspăt.
Sursa: www.retete-culinare.info