Salată marocană de sfeclă roșie
O salată dulce-acrișoară, foarte sănătoasă și aspectuoasă.
Ingrediente:
2 sfecle roșii
2 linguri ulei (de măsline)
1/2 lămâie
1 cățel usturoi (sau 1/2 ceapă)
1/4 legătură pătrunjel (sau coriandru, dacă vă place)
1 vârf linguriță chimion măcinat
sare, piper, chili
Preparare:
Se fierbe sfeclă roșie curățată de coajă în multă apă cu sare, până intră furculița ușor în ea. Se lasă să se răcorească, apoi se taie cubulețe.
Se strivește usturoiul (sau se toacă ceapa mărunt). Se stropește cu o lingură suc de lămâie și se lasă să stea 10 minute. Se adaugă uleiul și se amestecă până devine ca o emulsie.
Se presară sfecla cu sare, piper, chili și chimion. Se amestecă ușor.
Se toarnă dressing-ul și se amestecă iar ușor.
Se adaugă pătrunjelul tocat fin și se stoarce restul de suc de lămâie. Se amestecă ușor și se gustă de condimente.
Se lasă să stea o oră să se amestece gusturile, apoi se poate servi cu felii de lămâie alături pentru cine o dorește mai acrișoară.
Supa „falsă” de pui
Supă de post… ca-n Sălaj. Imită culoarea și gustul celei mai gustoase supe făcute pe un pui de casă, însă este preparată doar din morcovi și țelină. La noi, această supă se servește cu „răzălăi” făcuți în casă în loc de tăiței sau fidea.
Ingrediente:
3 morcovi
150 gr. rădăcină țelină
1 linguriță piper boabe
3 linguri ulei
100 gr. „răzălăi” (tăieței/fidea fără ou pentru varianta de post)
pătrunjel verde
sare
Porții:3-4
Timp de preparare: 1 oră
Preparare:
Se dau doi morcovi pe răzătoarea mică. Se încinge uleiul într-o oală și se călesc morcovii, timp de 15 minute, la foc mic. Se amestecă din când în când în ei.
Se adaugă 1,5 litri apă peste morcovii căliți, împreună cu țelina tăiată felii, 1 linguriță sare și piperul boabe. Se fierbe totul la foc mediu timp de 30 minute.
Într-o altă oală se pune la fiert multă apă cu sare și când apa fierbe se adaugă morcovul rămas tăiat rondele și răzălăii (tăițeii). Se fierb puțin peste 10 minute (verificați să fie fierți răzălăii – tăițeii). Dacă folosiți tăiței cumpărați, consultați timpul de fierbere de pe pachet.
Se strecoară supa preparată pe morcovii răzuiți.
Se strecoară răzălăii (tăițeii) și morcovii rondele. Se pun în supă. Se mai adaugă în supă cam 3 linguri din morcovii răzuiți. Se drege supa de sare. Se servește cu pătrunjel verde tocat.
(Sursa: www.e-retete.ro)