Pare greu de crezut, mai ales pentru cei mai tineri dintre cititorii acestui material, însă, acum mulți, mulți ani, când stră-străbunicii noștri erau copii, Bucovina avea mai multe stațiuni renumite pe plan mondial.
Vorbim de mii de turiști care veneau de peste tot atrași de cea mai valoroasă monedă de schimb a regiunii, balneo-turismul.
Rețeta au inventat-o austriecii, care în 1888 au dat în folosință calea ferată Dărmănești-Cacica-Gura Humorului, până la Câmpulung Moldovenesc, în urma unui contract cu un afacerist evreu – Tomazin, care venea cu 94% capital, iar Curtea de la Viena cu 6%.
„Pe vagoane scria Viena–Lemberg–Cacica și apoi, după inaugurarea în 1902 a tunelului de la Mestecăniș, apare și Dorna Băi pe tabla vagoanelor. La inaugurare participase însuși împăratul Franz Joseph”, povestește medicul reumatolog Ioan Iețcu, fost șef al secției de balneofizioterapie din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Doctorul sucevean, împreună cu colegi din Iași, a realizat o documentare amplă privind istoria balneo-turismului în Bucovina, o lucrare în care sunt prezentate ingredientele cu care austriecii au reușit să umple de turiști stațiunile Bucovinei, exploatând cea mai importantă resursă a zonei.
Exercițiu de imaginație. Dorna de azi vs. stațiunea „austriacă” de acum mai bine de un secol
Imaginați-vă stațiunea Vatra Dornei de astăzi. Plină de gropi, de șomeri și cu hoteluri și pensiuni aproape mai tot anul cu camere goale.
Acum, haideți să ne întoarcem puțin în timp. De exemplu, în jurul anilor 1890, tot la Vatra Dornei. Doctorul Ioan Iețcu povestește că în acei ani micuța așezare de munte era aidoma unui orășel austriac: „Restaurantul Carl Cristof –vegetarian, Cofetăria Goldenberg – vegetariană cu ultimele specialități de înghețată, farmacia Hygeea a dlui Schaffer, localul Leib, vila Dombrowschi, dotată supermodern, pensiunea Excelsior – i-a cazat pe consulul Angliei, generali și alți demnitari români, pensiunea Schwartz, hotelul Hermann Sommer cu lichioruri Gessler, restaurantul Weisselberg, care se aproviziona cu mezeluri de la Fabrica Armbruster, librăria Sigmund Zimmer, iar suveniruri găseai la Jablonower, Vila Nufer – a fost cazat ambasadorul Danemarcei”, povestește cunoscutul doctor reumatolog, fost șef al secției de Balneofizioterapie din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Venit la Vatra Dornei, pentru realizarea proiectului Hotelului Căilor Ferate, arhitectul austriac Alois M. Wurm-Arnkreuz, fermecat de peisajul orășelului de munte, a propus Statului Major General al Armatei construirea unei case de odihnă și tratament pentru cadrele militare imperiale. Edificiul a fost ridicat un an mai târziu, în 1904, sub numele de „Franz Joseph I Kurhaus”. Astăzi, în acel edificiu funcționează maternitatea orașului.
„Apele răcoritoare” i-au fermecat pe austrieci
„Regatul apelor minerale”, așa s-ar putea numi Vatra Dornei, zona care dispune de mai multe tipuri de ape minerale, utilizate în circuitul balnear pentru aerosoli ori exploatate industrial la Poiana Negri, Șarul Dornei și Floreni.
Încă din anul 1789,doctorul și geologul austriac Richard Hacquet scria despre „apele răcoritoare” din zona Dornelor folosite în cura internă.
Localitatea Vatra Dornei a fost organizată ca stațiune balneară în 1804, calitate oficializată în 1874, când apare primul stabiliment balnear.
„Geologul Alois Alth și farmacistul Torosievici studiază izvoarele, iar în anul 1851 dr. Oran, profesor de balneologie la Berlin, așază stațiunea Vatra Dornei alături de stațiuni consacrate în Europa. Deja apele minerale carbogazoase erau căutate de protipendada vieneză și nu numai”, explică doctorul Iețcu.
Apele minerale de la Vatra Dornei sunt medaliate cu aur la Viena și cu argint la Frankfurt am Main în 1881.
Balneo-turism, la Dorna Candrenilor, Iacobeni și Poiana Stampei
Zona Dornelor oferea din punct de vedere al balneo-turismului o varietate largă de servicii.
Același doctor Iețcu, alături de doctorii Aurel Maricari, Ștefan Ionescu și studenții mediciniști Vlad Rădășanu și Simina Rădășanu, a făcut o „inventariere” a bogățiilor naturale pe care le ofereau acum aproape un secol localitățile din Bazinul Dornelor.
Dorna Candrenilor oferea climatul, peisajul, băi cu CO2, nămol, iar în 1880se introduce în tratament și nămolul de turbă de la Poiana Stampei. La Iacobeni funcționau: Vila Terschanski, Vila Weiss, Pensiunea Brucker, Restaurantul Ellenbogen („cotul” în traducere din germană), vila Riegler – toate aveau și amenajări balneare pentru băi sulfuroase.
Cel mai frumos ștrand din țară, la Câmpulung Moldovenesc. Cu restaurant, bar dansant, sală de bridge, grădini moderne
Câmpulung Moldovenesc, la 620 de metri altitudine, dispunea de sanatorii de hidroterapie și dietetică după metoda Kuhne și Kneipp, și locuri de atracție: Deia, Runcul, Moara Dracului. Către Rarău abia se construia drumul de acces.
Iernile lungi pline de zăpadă, verile răcoroase și umede, pădurile de conifere și apropierea de masivele Rarău și Giumalău au făcut din Câmpulung Moldovenesc o cunoscută stațiune climaterică și turistică. Orașul este amintit ca stațiune încă din 1938, iar în acele vremuri cererea turistică devenise cu mult peste ofertă.
În acea perioadă, exista una din cele mai frumoase construcții din România, ștrandul cunoscut și sub numele de „Plaja din Câmpulung Moldovenesc”, construită de Adalbert Veczera.
Stabilimentul se compunea dintr-un bazin de 25/50 metri, având curent continuu de apă, adâncimea de 90 de centimetri până la 1,70 metri, bazin pentru copii cu adâncimea de 20 centimetri și fântână arteziană, teren pentru tenis de câmp cu cabine pentru dezbrăcat (100 de locuri pentru bărbați și 100 de locuri pentru femei), băi cu acid pinic. Exista și un restaurant, denumit „Stern”, cu bar dansant, sală de bridge, grădini moderne. Aici a fost cazat în 1937 ministrul Dinu Brătianu.
Tot la Câmpulung Moldovenesc funcționa Stabilimentul Tomaszewski cu hidroterapie Kuhne și Kneipp, o instituție foarte modernă în acea perioadă.
La vila Sworakowski, cu 15 camere, aveau loc concerte, iar la restaurantul-hotel Rothkoegel al lui Bruno Katz erau de asemeni amenajări balneare; brutăria Maier Sand vindea franzele a la Kaiser.
Plaje, băi cu nămol și coajă de stejar, la Vama și Prisaca Dornei
În documentarea al cărei coautor a fost doctorul Ioan Iețcu se amintește și de localitățile Vama și Prisaca Dornei, care aveau plaje, băi cu nămol și coajă de stejar.
La Frasin și Gura Humorului era un parc natural lângă munții din jur și plaje lângă râul Moldova.
„Stațiunile erau pline de viață comercială și chiar culturală. Într-adevăr, baza dezvoltării economice o constituia turismul”, explică doctorul sucevean.
Băi cu sare, cetină și plante, în căzi din lemn de stejar, la Cacica
Tot datorită austriecilor s-a dezvoltat și exploatarea resurselor de sare din zona Cacica. Au fost aduși oameni pricepuți în domeniu din tot imperiul, iar în 1791 începe exploatarea sării la Cacica cu specialiști polonezi de la Wieliczka și Bohnia, unde se extrăgea sare încă din anul 1000.
La Cacica, în urmă cu 50-60 de ani încă se făceau băi cu sare, cetină și plante din flora montană spontană într-un pavilion din lemn, în căzi din lemn de stejar, lângă intrarea în salină, pavilion numit „Salzbad in Kakzika” (Băi de sare în Cacica).
Pavilionul încă era în picioare până în 1960, când a fost demolat și-l găsim astăzi doar în imagini de arhivă ale salinei și în cărți de specialitate.
„Pavilionul vechi, pe care l-am prins și eu prin 1950, când mergeam pe 15 august la sărbătoarea Sfintei Maria la Cacica, avea câteva căzi de stejar pentru băi de sare și plante la îndemâna localnicilor și a celor din satelor din jur”, rememorează medicul reumatolog Ioan Iețcu.
Solca, mii de vizitatori. Era considerată a doua destinație în Europa, datorită aerului curat
Solca, astăzi un oraș sărăcăcios, uitat de lume, a fost acum aproximativ un secol una dintre stațiunile balneoclimaterice renumite. Tot în perioada în care Bucovina era sub stăpânire austriacă.
Datorită aerului curat, lipsit de curenți, orașul era considerat ca fiind din acest punct de vedere a II-a destinație în Europa.
Renumele de odinioară al stațiunii Solca i se datorează doctorului Hermann Poras, originar din Cernăuți, care în iulie 1892 a deschis sanatoriul și institutul de hidroterapie „Dr. Poras”, ce aducea la Solca în fiecare vară peste 1.000 de vizitatori din toată Europa.
Acest sanatoriu a avut două secții, și anume una cu băi medicinale și una cu electroterapie.
Profesorul Ioan Holețec scrie în documentările sale despre stațiunea balneoclimaterică Solca: „Se făceau următoarele tratamente și proceduri: tratament sistematic cu apă, denumit procedeul Winternitz, folosit în neurastenii, astenii și anemii; băi cu acid carbonic în afecțiuni ale cordului și ale sistemului central; băi cu ape sărate folosite în afecțiuni reumatismale și în artrite; băi cu extrase din plante medicinale, din cetină de conifere; procedeul doctorului Bulling care constă în inhalații cu esență de molid, aerosoli de sare și ape minerale, folosit în tratarea afecțiunilor cronice ale căilor respiratorii, a astmului și a TBC-ului incipient, procedee dietetice, gimnastică medicală pentru reconfortarea și călirea organismului”.
La Solca, turiști de două ori mai mulți ca la Vatra Dornei
La Solca erau tratați în sanatoriul doctorului Poras pacienți care sufereau de boli ale sistemului nervos, boli cardiace, boli ginecologice, boli reumatoide, cât și de boli ale sistemului respirator.
„Nu a durat mult timp și succesul s-a arătat, și anume printr-un aflux foarte mare de vizitatori din întreaga Bucovină, ce au asaltat Solca. Chiar în anul deschiderii sanatoriului numărul acestor vizitatori a fost de peste 1.000, ceea ce a reprezentat pe atunci dublul numărului de vizitatori ce îi avea renumita stațiune bucovineană Vatra Dornei”, se arată într-o lucrare dedicată întemeietorului stațiunii balneoclimaterice Solca, semnată de dr. Ferdinant Eisenhauer.
Culmea, erau mult prea mulți turiști față de numărul locurilor de cazare și atunci au început la Solca să se ridice vile, hoteluri, restaurante.
„Unul dintre cele mai frumoase sanatorii din estul imperiului austriac”
Profesorul Ioan Holețec povestește că sezonul începea la 15 mai și se termina la 30 septembrie. Tarifele la Solca erau inferioare stațiunilor similare din alte părți ale imperiului austriac. O cameră pe lună, la particular, costa 50-60 de coroane, preț care includea micul dejun, patru-cinci feluri de mâncare la prânz și două-trei feluri la cină. În perioadele mai reci se acordau reduceri de prețuri la cazare și masă.
Într-un ghid turistic din 1891 se menționează: „Datorită numeroșilor și puternicilor factori activi, sanatoriul «Dr. Poras» este considerat de decenii atât de bolnavii din apropiere, cât și de cei din depărtare, ca o bogăție a estului. Este unul dintre cele mai frumoase sanatorii din estul imperiului austriac. Datorită situației sale specifice și amenajării eficiente, nu numai pentru cei cu organisme slăbite, dar și pentru cei cu sufletele obosite, constituie un minunat loc de odihnă și o deosebit de frumoasă reședință de vară, confortabilă și ieftină”.
Solca bătea la număr de turiști stațiuni renumite din străinătate
Herman Poras s-a dedicat atât de mult dezvoltării stațiunii Solca, încât în următorii ani, când a scăzut numărul de turiști, a obținut de la conducerea Bucovinei un împrumut de 6.000 de florini pentru a construi o „Casă a stațiunii”.
Nu și-a mai văzut visul împlinit, întrucât în mai 1899 este răpus de un infarct, însă Casa stațiunii Solca a fost ridică după 1902, cu contribuția fiului său, dr. Josef Poras, și a medicului uman de atunci al localității, medicul evreu dr. Hermann Weinberg, în colaborare cu primarul, farmacistul Alexandru Braha.
„Spre sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, numărul vizitatorilor stațiunii Solca crește mereu, ajungând la peste 10.000 de vizitatori în perioada 1892-1900, număr ce nu fusese ajuns pe atunci pentru perioada de timp respectivă nici de renumitele stațiuni Reichenhall și Gleichenberg”, se mai arată în lucrarea doctorului Eisenhauer.
18.000 de turiști într-un singur an
La începutul secolului XX, scrie profesorul Holețec, Solca prezenta condiții deosebite pentru turiști: telefon și telegraf, salon „cu cele mai moderne coafuri, cele mai deosebite vopsele de păr, în toate nuanțele, garantat nepericuloase”, o spălătorie cu aburi, curățătorie și „boiangerie” unde „se pot spăla în cele mai bune condițiuni cămăși, gulere, manșete, lenjerie, rochii”.
„În anul 1938, spre exemplu, se consemnează un număr de peste 18.000 de vizitatori cazați în vile, cât și la particulari, care dispuneau de circa 1.200 de paturi, în case special amenajate în acest scop”, arată profesorul de științe exacte de la Liceul din Solca.
În sezon, în parcul balnear cânta fanfara militară a Regimentului de Vânători din Cernăuți.
Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, activitatea turistică a stagnat, iar de atunci a început decăderea.
Stațiunea Solca de odinioară a fost „rasă” de atunci de pe fața pământului. Astăzi, în locul ei, doar un orășel trist, cu același nume.
