Mă limitez la două scurte observații asupra meciului cu turcii, al cărui rezultat nu-l pot cunoaște la ora redactării acestor rânduri. Am citit că argumentul păstrării ca titular a lui Stancu ar fi acela că îi cunoaște bine pe adversari. Nu cumva e taman pe dos, fundașii au avantaj când cunosc atacantul pe care trebuie să-l neutralizeze? Și o paralelă legată de atitudine… Acum un an, tot o echipă turcească, și tot antrenată de Terim, venea în România să compenseze rezultatul nefavorabil din meciul tur. CFR-ul avea nevoie de egal, ca și noi acum, dar n-a știut să gestioneze situația și Galata a învins lejer cu 3-1. Sâcâitoare mai e și aducerea asta aminte…
Și acum, tenis. Încep cu Wawrinka despre care anticipasem că la US Open îl vom vedea în format de Slam. A ajuns pentru prima oară într-o semifinală, unde l-a întins în 5 seturi pe Djokovic. Îmi făcusem și planul de bătaie pentru înfrângerea sârbului: un Wawrinka proaspăt e dinamită, așa că va câștiga primul set, apoi trebuie să țină ritmul și să câștige al doilea set în tie-break, după care, de la 2-0, se putea odihni un set, chiar două… Din păcate, Wawrinka n-a tratat momentul tie-break-ului ca un moment de „a fi sau a nu fi”, n-a dat totul acolo. E drept, și-a adjudecat setul următor, dar deja energia se subțiase. Cealaltă semifinală n-a avut pic de suspans, așa că open-ul american oferea rețeta ideală: number one cu number two și la feminin, și la masculin. La fete a câștigat numărul 1 de fapt și de drept, la masculin doar numărul 1 de drept! Fiindcă Nadal, prin ceea ce a reușit în acest an, este întâiul jucător al lumii chiar dacă în clasamentul ATP Djokovic încă figurează ca lider.
Meciul dintre Djokovic și Nadal nu m-a dat pe spate. Schimbul acela de 54 de lovituri a însemnat tensiune paroxistică, dar numai în registrul „dă tare și fugi”. Subtilitățile au fost prea puține pentru gustul meu. Mă frapează această încăpățânare a lui Djokovic de a-l bate pe Nadal cu armele sale, ale spaniolului. Și dacă tot face asta din punct de vedere tehnic și tactic, de ce nu-i copiază și răutatea? Ca și la Paris, sârbul l-a avut în mână pe Nadal și n-a putut închide. La un moment dat, parcă era căzut în autoadmirație. Apoi, serviciul… Poate fi axiomă, nu-l bați pe Nadal dacă nu-l deranjezi cu serviciul. Nu zic să fi servit ca Isner, dar măcar ca Wawrinka! Încerc o previziune: Djokovic îl va destabiliza iarăși pe Nadal doar după ce acesta îi va lua și fotoliul de lider.
