Fonduri europene

Rețelele de apă și canalizare din cinci zone ale județului vor fi modernizate și extinse



Rețelele de apă și canalizare din cinci zone urbane ale județului Suceava vor fi modernizate și extinse printr-un proiect în valoare de 120 de milioane de euro, promovat și finanțat prin Programul Operațional Sectorial – Axa de Mediu.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de acest proiect vor beneficia aproximativ 200.000 de locuitori ai județului, din zonele Suceava – Salcea, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei.
La sediul Consiliului Județean, a avut loc ieri semnarea cu firma Eptisa a contractului de servicii pentru acordarea de asistență tehnică în vederea întocmirii aplicației care va fi depusă în vederea obținerii finanțării. Întâlnirea a avut loc în prezența reprezentanților firmei Eptisa și a directorului din cadrul Ministerului Mediului, Florin Burnar.
„Acum lansăm cel mai mare proiect al județului Suceava, de 120 de milioane de euro, în vederea modernizării rețelelor de apă și canalizare. Și vreau să mulțumesc Ministerului Mediului pentru promptitudine. Până în toamna acestui an trebuie să se finalizeze documentația necesară pentru acest proiect, astfel încât începutul anului 2011 să însemne pentru Suceava debutul celui mai mare proiect pe fonduri europene”, a declarat Flutur.
La rândul său, directorul din cadrul Ministerului Mediului, Florin Burnar, a precizat că firma care asigură consultanța în acest proiect, Eptisa, împreună cu specialiștii din cadrul Consiliului Județean și operatorul județean de apă – canal, SC Acet SA, trebuie să finalizeze documentația necesară, astfel încât aplicația de finanțare să fie depusă spre avizare până în lunile noiembrie – decembrie 2010, la Ministerul Mediului și Comisia Europeană.
Investiții în extinderea rețelei de apă și canalizare din Suceava
În același timp, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că prin acest proiect municipiul reședință de județ ar urma să beneficieze de o finanțare de aproximativ 35 de milioane de euro. Lungu a declarat că fondurile ar urma să fie folosite în vederea continuării investițiilor începute prin programul ISPA, care a vizat reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Suceava.
„Dacă în prima etapă, prin proiectul ISPA, ne-am axat mai mult pe înlocuirea conductelor vechi care erau uzate fizic, în etapa a doua vom merge pe extinderea rețelelor. La finalizarea proiectului ISPA vom avea un grad de racordare a locuințelor la rețele de apă și canalizare de 83%, iar după investițiile realizate prin noul proiect acest grad va ajunge la 96%. Cu acest procent ne vom plasa printre orașele cu gradul cel mai mare de racordare a rețelelor de apă și canalizare”, a spus Lungu. El a precizat că investițiile în extinderea rețelelor se vor face în special în noile cartiere ale Sucevei și în Ițcani.
Nu în ultimul rând, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a mai adăugat că în urma investițiilor realizate prin proiectul promovat prin POS, dar și a unor alte proiecte asemănătoare care vizează orașele mai mici, gradul de racordare a locuințelor din județul Suceava la rețelele de apă și canalizare ar putea să ajungă la 70 – 80%.