Măsură

Restricții în comerțul cu porcine, din cauza pestei

Direcția Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în conformitate cu un ordin al Agenției Naționale Sanitar – Veterinare, impune restricții în comerțul cu porcine, la nivel de județ, din cauza focarelor de pestă existente la această oră în țară. Directorul executiv al DSVSA Suceava, doctor Petrea Dulgheru, ne-a declarat că, deși nu există cazuri de pestă porcină în județul nostru, se iau măsuri speciale tocmai pentru prevenirea bolii.
Astfel, pe raza județului nu se mai pot comercializa porcine provenite din alte județe, în ordinul ANSVSA precizându-se: „comercializarea în viu a porcinelor din localitate se poate efectua numai în interiorul localității, numai dacă aceasta este declarată oficial liberă de pestă porcină, după primirea de la primărie a documentelor ce atestă proprietatea, obținute în baza înregistrării în registrul agricol și după efectuarea la cerere, a examinării clinice și înregistrarea în baza de date a animalelor”.
Petrea Dulgheru a precizat că vânzarea porcinelor în afara localității de origine se efectuează numai dacă aceasta este declarată oficial liberă de pestă și numai direct pentru sacrificare la un abator autorizat sanitar veterinar.
Șeful DSVSA atrage atenția că deținătorii de porcine care declară mortalitate înregistrată la porcinele proprii, fără comunicarea prealabilă a îmbolnăvirilor, nu beneficiază de despăgubiri pentru animalele moarte din cauza pestei porcine.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni