Restricții de finanțare din Fondul European pentru agricultorii care nu și-au achitat datoriile



Restricția de finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) va fi menținută în cazul agricultorilor care au beneficiat de programe SAPARD sau de sume alocate prin acest fond, dar care au acumulat datorii și nu au returnat sumele datorate cu penalitățile aferente.
Restricția de finanțare pentru potențialii beneficiari înregistrați ca debitori în lista Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost eliminată, fiind menținută doar în cazul beneficiarilor SAPARD/FEADR care nu au returnat sumele debitoare și penalitățile aferente, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Modificările au fost operate printr-o hotărâre aprobată, miercuri, de Executiv.
Legislația în vigoare impune restricții de finanțare pentru o perioadă de un an de la achitarea debitelor.
Conform hotărârii aprobate de Guvern, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a fost desemnată ca unic organism care va implementa și va efectua plățile pentru măsurile de sprijin în zone defavorizate, inclusiv zone montane, și pentru agromediu.
O altă modificare vizează eliberarea de către Ordinul Arhitecților din România a avizului privind respectarea criteriului de încadrare în specificul arhitectural local, aviz necesar proiectelor specifice măsurilor de încurajare a activităților turistice și dezvoltare a satelor.
„Actul normativ a fost necesar pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, precum și pentru operativitate și o mai bună absorbție a fondurilor comunitare până la adoptarea deciziei finale de aprobare a Programului Național de Dezvoltare Rurală de către Comisia Europeană”, precizează Guvernul.
Programul a fost avizat la 20 februarie 2008, în cadrul celei de-a 22-a reuniuni a Comitetului de Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene, și urmează să obțină decizia finală de aprobare din partea CE.