Turul de ciclism al României, care tranzitează județ începând de ieri, urmând a-l părăsi mâine după-amiază, impune importante restricții de circulație, prin zonele pe unde trec concurenții traficul urmând a fi practic paralizat.
Ajunsă de ieri în municipiul Vatra Dornei, caravana rutieră are astăzi programată o etapă de concurs pe traseul Vatra Dornei (plecare la 12.00), Câmpulung Moldovenesc (13.00 – 14.00), Gura – Humorului (14.00 – 15.00), Fălticeni (15.00 – 16.00) și Suceava (16.00 – 17.00), linia de final fiind stabilită pe Strada Ana Ipătescu din municipiul reședință de județ.
Mâine urmează o nouă etapă, de la 12.30, cu plecare de pe strada Ana Ipătescu și cu traseul Șcheia (în jurul orei 13.00), Gura – Humorului (13.30 – 14.30), Câmpulung – Moldovenesc (14.30 – 15.30), de aici urmând a se merge, prin Sadova, spre Rădăuți (15.30 – 16.30) și Siret (16.00 – 17.30), după care bicicliștii vor părăsi județul, spre Botoșani.
Poliția Rutieră informează că în intervalele orare menționate, pe raza localităților și a drumurilor unde se va desfășura competiția se vor aplica restricții de circulație, șoferii și ceilalți participanți la trafic fiind rugați să respecte indicațiile agenților de poliție rutieră, pentru a preveni un evenimentele rutiere.